Eurovision 2019. România a ratat pentru al doilea an consecutiv calificarea în finală

by Cristian Dobre

De la introducerea sistemului cu semifinale, în 2004, până în 2017 inclusiv, România s-a calificat în fiecare an în finală. O excepție a fost anul 2016, când România a fost descalificată din start pentru că Televiziunea Română avea datorii la European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului internațional.

Reprezentanta României, Ester Peony, a urcat pe scena Eurovision Song Contest 2019 joi seară, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 6 de intrare în concurs. Alături de reprezentanta României, în a doua semifinală au participat Elveția, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia de Nord, Norvegia, Rusia, Olanda, Croația, Lituania, Malta.

Dintre acestea s-au calificat în finala de sâmbătă Macedonia de Nord, Olanda, Albania, Suedia, Rusia, Azerbaidjan, Danemarca, Norvegia, Elveția, Malta.

Grecia, Belarus, Serbia, Cipru, Estonia, Cehia, Australia, Islanda, San Marino și Slovenia s-au calificat în finala Eurovision 2019 marți, după prima semifinală a concursului.

Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – sunt calificate direct în finală, alături de gazdă, anul acesta, Israel.

În România, concursul internaţional este transmis în exclusivitate de Televiziunea Română, pe TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

Ester Peony a interpretat pe scena Eurovision piesa „On a Sunday”. În vârstă de 25 de ani, pe numele real Ester Alexandra Creţu, Ester Peony este cântăreaţă şi compozitoare. Şi-a descoperit pasiunea pentru muzică în copilărie, pe când locuia cu familia în Montréal, Canada. Ester a studiat jazzul de la vârsta de opt ani, iar, de la 12 ani, s-a întors în România, unde a studiat pianul, la Şcoala Dinu Lipatti din Piteşti. A făcut studii de chitară clasică şi canto. În 2013, a fost admisă la Conservatorul din Bucureşti, unde a studiat jazz. Ester Peony a compus muzică pentru artişti precum DJ Rynno, Sylvia, Tamy şi Pepe. În 2015, a lansat primul ei single, „Sub aripa ta” (Vescan), care a avut 16 milioane de vizualizări pe YouTube. În 2016, Ester a mers în primul ei turneu, alături de Puya, Vescan, Doddy şi Anastasia. La începutul lui 2018, a lanat un EP, „Dig It”, cu patru piese. Piesa „On a Sunday” a fost compusă de Ester împreună cu Alexandru Şerbu și Ioana Victoria Badea.

Anul acesta, sub sloganul „Dare to dream”, concursul Eurovision are loc la Tel Aviv, în Israel, după ce precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta acestei ţări, Netta, cu piesa „Toy”.

Organizatorii au anunţat că Madonna va susţine un recital în finala de sâmbătă, cu hitul ei din 1989 „Like A Prayer” şi o piesă în premieră mondială, „Future”, interpretată alături de rapperul american Quavo. Noua piesă este un single de pe viitorul album al Madonnei, „Madame X”, care va fi lansat pe 14 iunie.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Sursa: cancan.ro

Facebook Comments