EUROVISION 2015. MIHAI TRAISTARIU FACE PRAF TRUPA VOLTAJ

by Paula Craciun

Eurovision 2015. Mihai Trăistariu a declarat că trupa Voltaj nu a reuşit să se ridice la standardele celorlalţi participanţi la Eurovision, care au făcut show în comparaţie cu artiştii români.

Fost concurent la Eurovison, cântăreţul Mihai Trăistariu a declarat spectacolul Eurovision i s-a părut unul de neratat, însă piesa cântată de Voltaj nu a fost ceea ce trebuia pentru acest show, căci mesajul nu era destinat tuturor oamenilor.

„Mi s-a părut cel mai bun spectacol, ca spectacol în sine, de zece ani încoace, cu voci bune, nimic kitsch, cum au fost alte ediţii. În privinţa României, nu am ce să le reproşez, au cântat impecabil, fără greşeală, dar nu asta contează la Eurovision. Contează să iei ochii”, a spus Mihai Trăistariu, duminică, pentru Mediafax.ro.

„Piesa în limba română nu m-a încântat. Au tot spus de mesaj, dar mesajul pentru cine era? Că votau tot românii din diaspora, nu cei din ţară. Show-ul nu mi s-a părut show”, a mai spus Trăistariu, făcând referire la nuanţele de alb-negru care au marcat reprezentaţia Voltaj pe scena Eurovision 2015.

Eurovision 2015 a fost câştigat de Suedia, iar România a ieşit pe locul 15 în acest concurs. Voltaj a reprezentat ţara noastră în acest show, iar melodia cântată de către trupa de la noi din ţară se numeşte „De la capăt”.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Sursa: spynews.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate