Astra Giurgiu a făcut un pas important spre faza play-off a competiției de fotbal Europa League, joi, pe pe stadionul ”Marin Anastasovici”, după ce a învins formația cehă Slovan Liberec cu scorul de 3-0 (1-0), în prima manșă din turul trei preliminar. Omul meciului a fost atacantul nigerian Kehinde Fatai, care a marcat un hat-trick (4, 74, 81).
Petrolul Ploiești și formația cehă Viktoria Plzen au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), joi seara, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, în prima manșă a turului trei preliminar al competiției de fotbal Europa League. Petrolul a fost aproape de o victorie importantă, după golul lui Adrian Mutu (75), dar o neatenție în apărare a făcut ca oaspeții să egaleze în prelungiri, după un contraatac (90+1), prin Daniel Kolar.
CFR Cluj a fost învinsă de echipa belarusă Dinamo Minsk cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Borisov Arena din Borisov, în prima manșă a turului trei preliminar al competiției de fotbal Europa League. Dinamo, o echipă redutabilă pe teren propriu, s-a impus prin golul marcat de Nenad Adamovic (54).
Sursa: agerpres.ro