EURO-MARIONETE ARAD ANUNȚĂ UN WEEKEND ANTRENANT

by Dana B.

Pentru acest final de săptămână, organizatorii Festivalului EuroMarionete au pregătit spectatorilor săi patru întâlniri cu lumea poveştilor copilăriei.

Astfel, ziua de sâmbătă, 14 mai, va debuta, la ora 11.00, în Sala Trupei Marionete, cu spectacolul Stan Bolovan – spaima zmeilor prezentat de Teatrul „Regina Maria” Oradea, Trupa Arcadia. Personajul Stan Bolovan trece printr-o serie de aventuri fabuloase, fantastice şi este pus la încercare prin câteva probe memorabile. Cu ajutorul acestei poveşti, la fel ca în multe alte snoave populare, este reliefat felul în care isteţimea şi îndrăzneala pot compensa şi chiar întrece puterea fizică şi abilităţile nemaipomenite ale unor fiinţe supranaturale. Stan Bolovan poate fi considerat o îmbinare între vestitul Păcală şi un tipic Făt-Frumos din legendele româneşti.

Ziua va continua, dacă vremea va fi de partea noastră, cu un Concurs de sperietori de ciori, care va avea loc, începând cu ora 17.30, pe platoul din faţa Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Dumnică, 15 mai, începând cu ora 11.00, vom poposi în lumea fantastică a păpuşilor prin intermediul spectacolului Prinţesa Mecanică de Lenia Major prezentat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Secţia Teatrul pentru Copii „Ciufulici”. Într-un moment în care lumea se confruntă, din ce în ce mai mult, cu problema inutilităţii, a înfrângerii în faţa greutăţilor şi a depăşirii handicapului de orice tip, tema aleasă de Lenia Major – reîntoarcerea pe scenă, în lumina reflectoarelor, a unei marionete strivite – este foarte binevenită.

Ziua de duminică va continua în aer liber, de ora 12.30, în Piaţa Avram Iancu, cu un concurs de desene pe asfalt. Tema de anul acesta este una foarte ofertantă: Povestea preferată.

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate