Poligonul Sorin Babii din Arad găzduieşte de vineri până duminică etapa a cincea din cadrul Campionatului Naţional de aer comprimat. La întrecere vor participa peste 100 de sportivi de la mai multe cluburi din ţară, printre ei numărându-se şi cei 22 de pistolari de la CSM Arad. De punctat ar fi revenirea lui Casian Codrean (foto) în circuitul competiţional intern, el fiind suspendat de club până la sfârşitul lui 2014 din cauza unor abateri de la statutul şi regulamentul Federaţiei Române de Tir. Elevul antrenorului Ion Vasilescu se va afla la primul concurs după suspendarea din vara anului trecut.
Casian Codrean revine după suspendare
Pentru a reveni în lotul naţional mai are de aşteptat un an şi jumătate, ca urmare a suspendării de 2 ani dictate de Federaţie. Revenind la etapa de la Arad, trebuie precizat că antrenamentul oficial se va desfăşura joi, urmând ca vineri să aibă loc primele trageri la puşcă şi pistol. Ziua de sâmbătă este rezervată probei de puşcă, iar cea de duminică probei de pistol, ambele cu finale. Toate reuniunile sunt programate să înceapă de la ora 9. La Arad se va afla şi preşedintele Federaţiei, arădeanul Sorin Babii, dar şi campionul olimpic în proba de puşcă cu aer comprimat 10 metri, Alin Moldoveanu.
Speranţe în juniori
„Ne punem speranţe în clasări bune în special la juniori, unde avem mulţi sportivi cu potenţial. La seniori stăm ceva mai rău, asta pentru că mulţi s-au retras sau au preferat să facă altceva. Important este să creştem în continuare sportivi pentru viitor. Ar fi bine să mărim numărul recordurilor personale”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secţiei de tir la CSM Arad, Gheorghe Pop. Colectivul de antrenori ai Aradului îi mai cuprinde pe Monica Toth, Ion Vasilescu şi Mircea Budurişan.