Etapa din Liga a II-a, ca și amânată! UTA ar trebui să joace vineri

by Sorin Haut

Vremea potrivnică din aceste zile a speriat cluburile de fotbal din Liga a 2-a.

La finalul săptămânii e programată a doua etapă din 2018, însă majoritatea conducătorilor echipelor din eşalonul secund au solicitat Federaţiei Române de Fotbal să amâne etapa a 23-a, anunță liga2.ro.

Toate cele opt jocuri programate în intervalul 2-4 martie ar trebui să se dispute în partea sudică a ţării, iar, în acest moment, şase dintre gazde solicită să nu organizeze partidele din weekend.

Până mâine se aşteaptă să se vadă cum evoluează vremea, iar dacă aceasta continuă să fie rea, atunci, miercuri, în Comitetul Executiv al FRF se va lua decizia de a reprograma etapa a 23-a. Reprogramare pe 28 martie, iar campionatul să continue conform programului iniţial, adică pe 10-11 martie să aibă loc etapa a 24-a.

Conform programului etapei a 23-a, în weekend ar trebui să se dispute meciuri la Mioveni, Afumaţi, Baloteşti, Clinceni, Bucureşti, Târgovişte, Piteşti şi Brăila.

UTA, care ar trebui să joace vineri, de la ora 17:30, la Mioveni (direct Digi Sport), e de acord cu amânarea. „Suntem şi noi de acord cu anularea etapei de la finalul săptămâni, atâta timp cât vremea se anunţă foarte proastă. Ne şi aşteaptă o deplasare lungă, la Mioveni, unde, din câte am înţeles, prognoza meteo este rea pentru vineri-sâmbătă”, spune Codru Grădinariu, managerul general al clubului UTA.

Programul etapei a 23-a:

Vineri, 2 martie, ora 17:30
CS Mioveni – UTA Arad

Sâmbătă, 3 martie, ora 11:00
CS Afumaţi – Sportul Snagov
Academica Clinceni – Pandurii Târgu Jiu
Metaloglobus Bucureşti – ASU Politehnica Timişoara
Chindia Târgovişte – Ştiinţa Miroslava
FC Argeş – Foresta Suceava
Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea
ASA Târgu Mureş – Ripensia Timişoara 0-3
AFC Hermannstadt – Olimpia Satu Mare 3-0

Sâmbătă, 3 martie, ora 13:00
CS Baloteşti – Dunărea Călăraşi

Dacă se va decide amânarea etapei a 23-a, atunci echipele din Liga 2 vor sări tocmai la etapa a 24-a, care are programate următoarele jocuri:

Sâmbătă, 10 martie, ora 11:00
Ripensia Timişoara – Dacia Unirea Brăila
Luceafărul Oradea – FC Argeş
Foresta Suceava – Chindia Târgovişte
Ştiinţa Miroslava – Metaloglobus Bucureşti
ASU Politehnica Timişoara – Academica Clinceni
Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni
UTA Arad – AFC Hermannstadt
Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi
Sportul Snagov – ASA Târgu Mureş 3-0
Olimpia Satu Mare – CS Baloteşti 0-3

Discuţii de amânare şi a reluării Ligii 3

Tot miercuri, în Comitetul Executiv al FRF, se decide dacă se amână şi reluarea campionatului Ligii 3, care ar trebui să înceapă vineri şi sâmbătă. Cluburile din Seria a 2-a, din sudul ţării, au cerut acest lucru. E posibil şi doar ca această serie să sufere amânare, restul urmând să aibă loc conform programării iniţiale. (sursă: liga2.ro)

Facebook Comments