Episoade de ger între 15 și 20 ianuarie. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

by Florian Popa
Vremea se va răci din 15 ianuarie în toata țara, iar până în 20 ianuarie vor fi episoade de ger, cu temperaturi de minus 12-14 grade, potrivit meteorologilor, scrie hotnews.ro.
Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni prognoza pentru perioada 11 – 24 ianuarie:
BANAT
În primele zile ale intervalului, media valorilor maxime va fi în jur de 2 grade, iar a celor minime de -4…-2 grade. În perioada 15 – 20 ianuarie, vremea va deveni rece, cu temperaturi maxime la nivelul regiunii de -6…-4 grade și minime ce vor scădea până la valori în jur de -12 grade. După acest interval este estimată o creștere de temperatură, astfel că valorile maxime vor fi, în medie, de 0 grade, iar media regională a minimelor va oscila între -8 și -5 grade. Temporar se vor semnala precipitații în perioada 11…15 ianuarie, dar cu o probabilitate în creștere și după data de 19 ianuarie.

 

CRIŞANA
La începutul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime va fi de 0…2 grade, iar a celor minime de aproximativ -3…-2 grade, caracterizând un regim termic normal pentru această perioadă. Între 15 și 20 ianuarie, vremea se va răci accentuat devenind rece, geroasă în timpul nopților, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul valorii de -5 grade și minime ce vor prezenta o medie regională de -15…-13 grade. Procesul de încălzire estimat pentru finalul celor două săptămâni de prognoză va însemna o medie a temperaturilor maxime ce se va apropia de 0 grade și minime în jur de -6 grade Temporar se vor semnala precipitații în perioada 11 – 15 ianuarie, dar cu o probabilitatea destul de mare și după 19 ianuarie.

 

TRANSILVANIA
În primele 3 zile ale intervalului se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 0…1 grad și minime în jur de -3 grade, cele mai scăzute valori urmând a se înregistra în zonele depresionare. Răcirea prognozată pentru perioada 14…20 ianuarie va însemna maxime termice negative în toată regiunea, la o medie ce va oscila între -8 și -4 grade și minime sub limita gerului, în general, cuprinse între -18 și -10 grade. Apoi, la începutul ultimei decade de ianuarie, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel media temperaturilor maxime va fi de aproximativ -2 grade, iar a celor minime se va situa între -10 și -7 grade. Probabilitatea de precipitații se va menține ridicată în aproape tot intervalul, dar mai ales în prima săptămână de prognoză și după 20 ianuarie.
Facebook Comments