Halterofilul de la CSM Arad, Emanuel Danciu, este triplu campion naţional de seniori, performanţă bifată la Bascov-Budeasa, unde se află în plină desfăşurare Campionatul Naţional. Sportivul pregătit de Adrian Jigău a dominat categoric categoria 67 de kilograme, cu rezultate de 113 kilograme la smuls, 127 la aruncat şi un total de 240 de kilograme.
„Danciu era accidentat de la Europene, aşa că a ridicat atât cât a fost nevoie pentru a câștiga. Se va opera până la sfârșitul acestui an la genunchi, astfel că, pentru el, va urma o pauză destul de mare”, ne-a declarat Adi Jigău.
CS Municipal Arad a încheiat întrecerea naţională a seniorilor cu un bilanț de șase medalii, trei de aur ale lui Emanuel Danciu și trei de bronz, obținute de băiatul lui Adrian Jigău, Daniel, la categoria 55 de kilograme.