În după-amiaza zilei de joi, 11 iunie, Liga Elevilor social-democrați din Arad a fost gazda unei activități caritabile mai neobișnuite. „Pentru a sprijini atât elevii artiști cât și secția de pediatrie a Spitalului Județean, ne-am decis la această formă de eveniment: expoziție de artă cu scop caritabil. Elevii de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” au avut oportunitatea să-și prezinte lucrările publicului larg, iar în același timp au putut intermedia un act de caritate ai căror beneficiari finali sunt copiii care vor trece pragul secției de pediatrie”, a declarat Leonard Uzum, unul din liderii elevilor. „În urma acțiunii, am reușit să strângem o sumă de bani cu care să ne putem permite să aducem un aport la îmbunătățirea condițiilor din secție. Vrem să arătăm că o comunitate unită pentru o cauză își poate rezolva din probleme printr-un act de solidaritate și își poate sprijini viitoarele talente. Mulțumim colaboratorilor și participanților deopotrivă, lui Bajzat Alexandru – chitară, Mirela Borodi – voce, precum și cvartetul Criollo care au încântat audiența prezentă la eveniment!” a mai declarat tânărul social-democrat.
ELEVII SOCIAL-DEMOCRATI AJUTA SECTIA DE PEDIATRIE PRINTR-O EXPOZITIE DE ARTA CU SCOP CARITABIL
Facebook Comments