Elevii din învățământul primar și preșcolarii vor intra de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanță pentru o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.
Ei se vor întoarce la cursuri luni, 6 noiembrie.
Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanța de iarnă (23 decembrie 2017 — 14 ianuarie 2018), vacanță intersemestrială (3 — 11 februarie 2018), vacanța de primăvară (31 martie — 10 aprilie 2018) și vacanța de vară (16 iunie — 9 septembrie 2018).
Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.
Programul național ”Școala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 — 31 mai 2018, pe baza unei planificări, la decizia școlilor.
Desfășurarea programului ”Școala altfel” nu coincide cu perioada alocată susținerii tezelor semestriale.
Evaluările naționale la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în intervalul 7 — 24 mai.
Sursa: agerpres.ro