După ce Primăria Arad a decis să renunțe la acordarea burselor de merit, invocând lipsa fondurilor, iată că acum primarul Bibarț revine asupra deciziei, la presiunile consilierilor din opoziție, dar și a opiniei publice. Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Consiliului Local Municipal Arad se va afla un proiect de hotărâre privind stabilirea cuantumului burselor de performanță, merit și studiu acordate în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad pentru anul școlar 2020-2021.
Conform proiectului,s e stabileşte cuantumul burselor acordate elevilor înmatriculați în unitățile de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Arad în anul școlar 2020-2021, după cum urmează:
Bursă de performanță: 90 lei/lună, pentru perioada septembrie-noiembrie 2020, respectiv 120 lei/lună începând cu luna decembrie 2020.
Bursă de merit: 80 lei/lună, pentru perioada septembrie-noiembrie 2020, respectiv 110 lei/lună începând cu luna decembrie 2020.
Bursă de studiu: 70 lei/lună, pentru perioada septembrie-noiembrie 2020, respectiv 100 lei/lună începând cu luna decembrie 2020.
„Era absurd ! Cu totul deplasat ca PNL Arad să reușească să îi pună la colț pe elevii cu merite deosebite din oraș. Doar așa ca să ne sincronizăm cu era Orban-Cîțu, pe linie de tăieri și austeritate. Sigur că am ridicat vocea, nu doar pe Facebook ci în ședința de comisie unde se decidea soarta burselor de performanță, merit și studiu, pentru copiii din Arad. Echipa PSD nu poate fi de acord cu așa ceva și de aceea am și luptat, înarmați cu argumente, pentru reinstituirea acestor burse. În final, propunerea noastră a ajuns pe ordinea de zi a ședinței din această săptămână iar primarul Bibarț a revenit la sentimente mai bune, în urma presiunilor noastre. După brazi, filarmonică, genocid cultural și multe altele, ultimul lucru care îi mai lipsea era un nou scandal. Sper ca alianța de dreapta din Consiliul Local să nu ne cauzeze probleme la vot și măcar în prag de Crăciun să dea dovadă de rațiune și umanitate !“, scrie consilierul municipal PSD Csilla Aur, pe pagina sa de Facebook.