Organizația ”Elevul Anonim” îndeamnă la proteste în curtea școlilor, chiar în prima zi de școală. ”Poartă ceva negru dacă vrei să ții doliu pentru educație. Poartă ceva roșu dacă ești furios cu ce se întâmplă și, dacă vrei să arăți solidaritate poartă ceva alb pentru a simboliza Elevul Anonim”, scrie antena3.ro.
Elevii sunt extrem de nemulțumiți cu privire la ceea ce se întâmplă în școlile din România. Pentru că vor să își ceară drepturile, prin organizația ”Elevul Anonim”, aceștia amenință că vor protesta în prima zi de școală.
”Ți-ar plăcea ca școala ta să arate ca în filme? Să nu mai fie bănci rupte? Ca toți elevii să beneficieze de o masă caldă? Profesorii să vină cu zâmbetul pe buze la ore, fără a fi chinuiți de salarii mici? Să primească toți elevii burse? Să ai transportul gratuit? Să scadă rata abandonului școlar și a analfabetismului funcțional? Să mergi cu plăcere la școală?
Poate sună ca un vis, dar acesta poate deveni realitate, dacă sunt luate toate măsurile necesare. Învățământul se află într-o stare deplorabilă, dar asta strict pentru că autoritățile și-au bătut joc de el atâta timp. Nu putem determina decidenții să acționeze decât dacă ne mobilizăm cu toții.
E momentul să luptăm pentru un învățământ mai bun! Alătură-te nouă, și petrece prima zi de școală în stradă!#primaziinstrada” transmit asociațiile de elevi privind protestul organizat de acestea.
”Poartă ceva negru dacă vrei să ții doliu pentru educație”
”Elevi, părinți, profesori, voi sunteți actorii educaționali care trebuie să spună problemele din educație fără frică! Dacă noi nu ne ridicăm împotriva deciziilor luate din pix cu scopul de a degrada educația, atunci cine?
Alăturați-vă protestului „Spartacus pentru educație”, iar, de pe 13 septembrie, când intrați în curtea școlii, până în 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, protestează alături de Elevul Anonim!
Poartă ceva negru dacă vrei să ții doliu pentru educație. Poartă ceva roșu dacă ești furios cu ce se întâmplă și, dacă vrei să arăți solidaritate poartă ceva alb pentru a simboliza Elevul Anonim. O mică bucată de material într-una din culorile de mai sus înfășurată pe mână ar fi excelent!
Totodată, încurajăm participarea la protestul organizat de asociațiile de elevi din România, în Piața Victoriei, pe 13 septembrie, ora 13:00. Acesta este modul nostru de a transmite problemele prin care trecem în școala românească!” a declarat un reprezentant al mișcării sociale anonime dedicată elevilor, Elevul Anonim.