ELENA UDREA, ADUSA DIN AREST LA DNA PENTRU O POSIBILA CONFRUNTARE IN DOSARUL „GALA BUTE”

by Paula Craciun

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a fost adusă, vineri, din arestul Poliţiei Capitalei la DNA, pentru a fi audiată în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu.

La DNA a ajuns şi fostul ministru Ion Ariton, care urmează să fie audat tot în dosarul „Gala Bute”, în care este cercetat sub control judiciar. În urmă cu câteva minute, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a ajuns şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, arestat preventiv în acest dosar.

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat, la intrarea în sediul DNA, că va fi prezent la audierea fostului ministru de către procurorii anticorupţie.

Întrebat dacă procurororii vor pune sechestru pe bunuri ale Elenei Udrea, avocatul a spus că nu are informaţii despre o astfel de decizie, dar că nu exclude posibilitatea de a fi prezentat vineri şi acest aspect.

Elena Udrea a fost arestată preventiv miercuri, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis pe numele ei mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în dosarul „Gala Bute”. Decizia nu este definitivă, contestaţia Elenei Udrea urmând să se judece tot la instanţa supremă.

Mandatul de arestare a fost emis pentru: infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec; infracţiunea de luare de mită în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către SC Consmin SA; infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani; infracţiunea de abuz în serviciu, în legătură cu organizarea „Galei Bute”, se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Poliţiştii au pus în executare mandatul de arestare preventivă emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi au ridicat-o pe Elena Udrea de la locuinţa sa, unde era în arest la domiciliu din 17 februarie, în dosarul „Microsoft”.

Sursa: antena3.ro

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate