(ELECTORAL) „PROIECTUL ALFA” – INTERVIU CU BENIAMIN VĂRCUŞ

by Florian Popa

Câteva cuvinte despre dumneavoastră

Sunt Beniamin Vărcuş. Am 38 de ani, sunt căsătorit şi activez în domeniul privat. Sunt membru PSD din 2011 şi candidez pe lista consilierilor municipali. Am intrat în politică perfect conştient că, singur, nu voi reuşi să schimb în mai bine oraşul pe care îl iubesc. Consider că echipa în care sunt onorat să mă aflu exultă de dinamism şi doreşte cu adevărat ca Aradul să revină în rândul citadelelor dezvoltate ale României şi, mai mult decât orice, să revină arădenilor.

Consideraţi că Aradul este al altcuiva?

Cred că actuala administraţie lucrează pentru ea, şi doar pentru ea. Cred că există un zid foarte înalt între administraţie şi cetăţean. Zidul acesta nu a apărut de nicăieri,este rodul anilor de zile în care mai marii oraşului s-au rupt de oameni şi de realitate. În acelaşi timp, acest zid este şi urmarea indiferenţei care a fost hrănită cu circ şi poveşti demne de 1001 de nopţi. Acest zid trebuie să dispară.

Concret, ce ar trebui să se întâmple?

Păi, în primul rând, cetăţenii trebuie consultaţi, la modul real, în legătură cu investiţiile în zonele în care locuiesc. Trebuie să existe transparenţă în acest proces. Opacitatea cu care ne-a obişnuit actualul edil, secretomania şi grandomania pe care se merge în continuare, acest praf în ochi aruncat perpetuu, aceste lucruri vor fi amendate de alegători. Edilul pierde pe mâna lui. Oamenii au nevoie de realism, de dialog, de proiecte viabile, care au legătură cu ceea ce oamenii îşi doresc.

Înţeleg că un astfel de proiect există, în Alfa.

Da.. Proiactul a luat naştere in urma consultărilor cetaţeneşti din cartierul Alfa, în urma cărora a rezultat faptul că în acest cartier problema locurilor de parcare este una stringentă. Oamenii sunt nemultumiţi de iniţiativa primarului de a constru parcări supraetajate, deoarece acestea vor fi departe de locuinţele celor care-şi vor parca maşinile acolo. În plus aceste parcări au un cost foarte mare de realizare. O altă problemă a locuitorilor cartierului este lipsa unui parc adecvat pe faleza Mureşului in zona blocurilor 1-10.

Puteţi detalia?

Desigur. Am consultat specialişti şi, impreună cu aceştia am veniot cu o porpunere care va deveni realitate odată cu schimbarea majorităţii din Consiliul Municipal Arad. Aceasta propunere prevede realizarea unor parcări oblice pe Strada Cărămidarilor si pe Strada Pădurii, în dreptul cartierului Alfa, în total 200 de locuri de parcare care ar fi uşor de construit, ieftin şi ar rezolva problema distanţei pe care cetăţenii o parcurg de la locul de parcare la locuinţă.  În acest fel se decongestionează şi zona de interior a cartierului. Între blocuri proupunem parcări acoperite pentru a proteja autoturismele de intemperii

O altă propunere concretăeste mutarea pistei de biciclete de pe strada Pădurii (zona Alfa) pe spaţiul care acum deserveşte zona de acces pe Strada Mărului. Considerăm inoportună existenţa a două drumuri în aceeaşi direcţie, la 2 metri unul de celălalt. În acest sens propunem crearea unui mic sens giratoriu în zona podului peste Mureş, pentru acces in zona Mărului. Propunem de asemenea reabilitarea zonei Mărului, pentru a evita încărcarea cu noroi a cartierului pe vreme ploioasă, aspect care crează în acest moment discomfort în zonă.

Sunt proiecte ambiţioase. Ce vă face să credeţi că vor reuşi?

În primul rând, faptul că sunt fezabile. Sunt ieftine şi în concordanţă cu nevoile cetăţenilor din zonă. Iar dacă vă referiţi la faptul că, în momentul în care Sebastian Bulumac va fi primar, iar Consiliul Local va fi în majoritate PSD, pot să vă spun atât: noi nu uităm oamenii care ne aleg. Ştim cât de important este actul alegerii, suntem conştienţi că ne înhămăm la repararea unor greşeli imense, dar o facem asumându-ne rolul de aleşi şi lucrând pentru comunitate. Şi eu, şi colegii mei din echipas PSD, suntem oameni care privesc în ochi interlocutorul şi spun întotdeauna adevărul. Iar adevărul ne va elibera.

Vă mulţumesc.

Eu vă mulţumesc.

 

Comandat de PSD Arad. Cod unic mandatar financiar 21160002

 

Facebook Comments