Anul 2015 a fost perioada cu cele mai ridicate temperaturi înregistrate în istoria omenirii. Această încălzire a început din anul 2011 și a culminat în anul 2015.
Vaste zone oceanice au avut temperaturi elevate. În oceanul Pacific s-a produs celebrul fenomen El Nino.
În spaniolă el nino înseamnă copil. Acest fenomen de încălzire a oceanelor, aproximativ 10 metri în adâncime, a fost astfel denumit de către pescarii peruvieni, care au constatat acest fenomen, în apele ecuatoriale, acolo unde pescuiau.
În 2015, apa oceanului Pacific a devenit mai caldă cu cel puțin două grade. Fenomenul El Nino are tendința de a inversa apele. Cele reci avansează, sunt împinse către Australia și Asia, cele calde către America.
Fenomenul se produce în apropierea Crăciunului și din acest motiv a fost botezat El Nino, cu trimitere la copilul Christos. Fenomenul este puțin cunoscut și se presupune că, una dintre cauzele producerii este interacțiunea dintre apa oceanului Pacific și cosmos.
Fenomenul El Nino antrenează producerea unor vânturi puternice și multe precipitații. El apare neregulat, la o perioadă cuprinsă între 2 și 7 ani, se produce numai în Pacific și poate dura între șase și optsprezece luni, apogeul fiind în perioada Crăciunului.
Organizația Meteorologică Mondială a elaborat un raport în care se spune că, acest fenomen s-a amplificat în anul 2015, având consecințe asupra climei. Vânturile care se produc, alizeele, schimbă direcția apelor, împingând apa rece către Australia și Indonezia, iar pe cea caldă către America. Această inversiune determină furtuni de intensitate mare pe coasta Americii și inundații.
Specialiștii de la NASA au emis un comunicat în care susțin că, actualul fenomen El Nino a bulversat condițiile climaterice și că este mai puternic față de cel petrecut în anul 1998. Se preconizează, pentru anul 2016, ploi puternice, inundații și uragane. Fenomenul El Nino, care se produce, în acest moment în Pacific, este cel mai puternic din ultimii 65 de ani.
În ceea ce privește Australia și Asia, el va aduce secetă și incendii de păduri.
Sursa: efemeride.ro