În noaptea de 16/17 iulie 2020, în jurul orei 01.00, un echipaj mixt format din agent de poliție Lazăr Andrei de la Postul de Poliție Petriș și plutonier major Poenariu Andrei, din cadrul I.J.J. Arad, au fost sesizați de o persoană despre faptul că se aud strigăte de ajutor în zona unui pârâu de la periferia localității Căpâlnaș, jud. Arad.
Echipajul mixt s-a deplasat de urgență în zona indicată și au descoperit un bărbat de aproximativ 73 de ani căzut în apă până la brâu, sub un pod.
Polițistul și jandarmul au intrat în apa adâncă după acesta și au început operațiunea de salvare.
Operațiunea a fost dificilă din cauza faptului că bărbatul, dezorientat, avea prins un picior sub un bolovan, iar albia râului, înaltă de aproximativ 12 metri, era nămoloasă. Acesta a stat în apă mai bine de 6 ore.
În aproximativ 25 minute, bărbatul a fost scos din apă și predat unui echipaj de ambulanță deoarece prezenta semne de hipotermie.