Moartea faraonului Ramses al III-lea a fost un complot.
Noua cercetare privind mumia regală dezvăluie că faraonului a fost asasinat de către mai mulţi agresori care s-au năpustit asupra lui în grup, cu diferite tipuri de arme.
Pe lângă faptul că complotiştii i-au tăiat gâtul, tehnici avansate de imagistică au arătat că degetul cel mare al faraonului a fost tăiat. Acest lucru ar fi fost ţinut, în mod deliberat, secret de egiptenii care l-au îmbălsămat.
O nouă carte scrisă de egiptologul Zahi Hawass şi radiologul Sahar Saleem, de la Universitatea din Cairo, intitulată „Scanarea Faraonilor: Imagistica CT a Mumiilor Regale din Noul Regat”, descrie descoperirile recente. Utilizând scanarea tomografică computerizată (CT), echipa a avut posibilitatea să găsească noi dovezi legate de un complot antic împotriva lui Ramsses III.
Cercetările anterioare au permis echipei să afle cauza morţii. Oamenii de ştiinţă au descoperit cauza morţii lui Ramses al III-lea – o tăietură la gât cu un cuţit ascuţit, care i-a despicat traheea şi esofagul. Acest lucru l-ar fi ucis instantaneu.
După recenta cercetare, echipa a constatat că faraonul, aproape de momentul morţii sale, a suferit răni de la diferite tipuri de arme, dezvăluind faptul că au fost implicaţi mai mulţi atacatori.
”Degetul cel mare al lui Ramesees al III-lea a fost probabil tăiat cu un topor”, a declarat radiologul Sahar Saleem.
Din cauza faptului că această rană este, din perspectivă anatomică, departe de rana ce a cauzat moartea şi a fost provocată cu o armă diferită, cercetătorii consideră că această leziune ar fi fost provocată de un alt atacator.
În timp ce un complotist a atacat în partea din faţă, cu un topor sau cu o sabie, o altă persoană a atacat din spate, cu ajutorul unui cuţit sau pumnal.
”Este foarte probabil ca egiptenii care au îmbălsămat faraonul să încercere să mascheze degetul faraonului asasinat”, a declarat Saleem pentru Live Science.
Încercările de la sfârşitul anilor 1800 de a despacheta mumia nu au putut descoperi picioarele, care au fost legate în straturi groase de bandaje acoperite cu gudron. Corpul a fost, de asemenea, „îngrăşat” cu materiale de ambalare introduse sub piele, pentru a-l înfrumuseţa pe faraon pentru viaţa de apoi.
Noul Regat al Faraonului Ramesses al III-lea a existat în Egipt în perioada 1186-1155 î.Hr.
Potrivit Live Science, documente antice arată că una dintre soţiile lui, Tiye, a organizat asasinatul faraonului în scopul de a asigura tronul pentru fiul ei Pentawere.
Pentawere a fost al doilea după fratele său vitreg, Amun-her-khepeshef, iar într-un complot care a implicat servitori, administratori şi alţi membri ai familiei regale, Tiye a organizat asasinatul lui Ramesses III şi răsturnarea succesorului său pentru a-l numi pe Pentawere faraon.
Faraonul a fost ucis, dar conspiratorii au fost judecaţi pentru fapta lor şi toţi, inclusiv Tiye şi Pentawere, au fost executaţi.
După ce a fost numit faraon, Amun-ei-khepeshef a devenit Ramesses IV.În timp ce detaliile din anticile papirusuri vorbeau despre asasinarea faraonului Ramses al III-lea, nu a existat nici o dovadă până la scanarea CT.
Sursa: descopera.ro