Peste 36.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri vor fi mobilizaţi, de joi până duminică, pentru menţinerea ordinii publice în perioada minivacanţei de 1 Mai, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.
„Pentru asigurarea unui climat general de siguranţă, începând de astăzi şi până pe data de 3 mai, peste 36.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri vor fi în serviciu, desfăşurând misiuni specifice ocazionate de această perioadă, dispozitiv similar cu cel pe care l-am mobilizat de Paşte, când nu au fost înregistrate incidente grave”, a spus vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne.
Dintre aceştia, 23.500 sunt poliţişti, 5.400 jandarmi, 4.100 pompieri şi 3.500 sunt poliţişti de frontieră.
Poliţiştii şi jandarmii vot fi concentraţi în special în staţiunile turistice, dar şi în zonele de agrement sau unde vor avea loc manifestări publice.
De asemenea, pentru că mulţi români vor pleca, în special spre Bulgaria şi Ungaria, în cele trei zile vor fi la serviciu şi 3.500 de poliţişti de frontieră.
În minivacanţa de 1 Mai vor fi pregătite să intervină, în caz de nevoie, 285 de echipaje SMURD şi 745 de echipaje de ambulanţă, care vor putea folosi şi 14 elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne.
Sursa: Mediafax