EDWARD LUTTWAK SI STEFAN HELL VOR PRIMI “DISTINCTIA JUDETULUI ARAD“

by Paula Craciun

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, va înmâna vineri, 14 noiembrie 2014, „Distincţia judeţului Arad” politologului american Edward Nicolae Luttwak, care se va afla la Arad, pentru a susţine conferinţa „Securitate naţională în secolul XXI”. Tot cu această ocazie, cercetătorului de origine română Stefan Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie, i se va acorda aceelaşi înalt titlu. Evenimentul va avea loc în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean Arad, Edward Nicolae Luttwak fiind prezent la eveniment.
Tot vineri, 14 noiembrie 2014, Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, în colaborare cu Consiliul Judeţean Arad, conferinţa cu titlul „Securitate naţională în secolul XXI”. Evenimentul se va desfăşura în sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean, începând cu ora 18.00, în cadrul programului „Aradul Contează – Platformă de educaţie civică”. Cu această ocazie sunt invitaţi să conferenţieze în faţa cetăţenilor arădeni politologul şi strategul militar Edward Nicolae Luttwak, respectiv profesorul universitar dr. Radu Carp. Tema aleasă, siguranţa naţională, este una de maximă actualitate pentru societatea noastră contemporană.
„Pentru a respecta istoria, pentru a avea o contribuţie semnificativă la crearea acesteia, trebuie să ne respectăm valorile. Atât Stefan Hell, cât şi Edward Luttwak au avut şi au o contribuţie remarcabilă la istoria noastră a românilor. Cu atât mai mândri trebuie să fim cu cât ambii au rădăcini şi legături cu Aradul. Aceste distincţii reprezintă respectul nostru pentru tot ceea ce au realizat Stefan Hell şi Edward Luttwak”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
***
Stefan W. Hell, personalitate arădeană ştiinţifică marcantă, a fost recompensat cu Premiul NOBEL pentru CHIMIE în anul 2014 de către Academia Regală de Ştiinţe din Suedia. STEFAN W. HELL a primit prestigioasa distincţie alături de americanii Eric Betzig şi William E. Moerner pentru „dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie”, descoperirile celor trei fizicieni contribuind la dezvoltarea microscopului. STEFAN W. HELL s-a născut în anul 1962 la Arad şi a copilărit la Sântana. În prezent este director al Institutului de Chimie Biofizică „Max Planck”, din Göttingen, (Germania), Departamentul de Nanobiofotonică din cadrul Centrului German de Cercetare a Cancerului (DKFZ), Şef Divizia de Nanoscopie Optică, profesor asociat la Facultatea de Fizică, Universitatea din Heidelberg şi profesor onorific la Facultatea de Fizică, Universitatea din Göttingen (Germania).

Edward Nicolae Luttwak este o personalitate recunoscută la nivel mondial în domeniul politologiei, expert în strategie militară şi relaţii internaţionale, analist geopolitic, consultant pentru preşedinţia americană, născut la 4 noiembrie 1942 în Arad, într-o familie înstărită de evrei tradiţionali pro-români. Apariţiile sale editoriale i-au adus celebritatea pe tot mapamondul. Primii ani de viaţă i-a petrecut în oraşul de pe Mureş, a locuit pe strada Gudmon Palota, lângă piaţa Teatrului, într-un apartament modern la vremea aceea, al unei case construită în anii ’30. După instaurarea regimului comunist în 1947, emigrează împreună cu părinţii întâi spre Italia unde rămâne până la vârsta de 11 ani. Ulterior se stabileşte în Anglia unde studiază la „London School of Economics and Political Science” şi mai apoi în America unde îşi continuă studiile. Este absolvent al celebrei „Johns Hopkins University” din Statele Unite ale Americii. Primul său loc de muncă a fost de asistent al secretarului Ministrului Apărării, nefiind încă cetăţean american. A plecat legal din România în noiembrie 1947 cu un paşaport regal. În 1964, imediat după absolvirea facultăţii, vizitează România cu ocazia realizării unui documentar pentru televiziunea americană CBC, primul documentar realizat după instaurarea comunismului. A fost pentru prima dată când unei televiziuni străine

de Chimie Biofizică „Max Planck”, din Göttingen, (Germania), Departamentul de Nanobiofotonică din cadrul Centrului German de Cercetare a Cancerului (DKFZ), Şef Divizia de Nanoscopie Optică, profesor asociat la Facultatea de Fizică, Universitatea din Heidelberg şi profesor onorific la Facultatea de Fizică, Universitatea din Göttingen (Germania).

Edward Nicolae Luttwak este o personalitate recunoscută la nivel mondial în domeniul politologiei, expert în strategie militară şi relaţii internaţionale, analist geopolitic, consultant pentru preşedinţia americană, născut la 4 noiembrie 1942 în Arad, într-o familie înstărită de evrei tradiţionali pro-români. Apariţiile sale editoriale i-au adus celebritatea pe tot mapamondul. Primii ani de viaţă i-a petrecut în oraşul de pe Mureş, a locuit pe strada Gudmon Palota, lângă piaţa Teatrului, într-un apartament modern la vremea aceea, al unei case construită în anii ’30. După instaurarea regimului comunist în 1947, emigrează împreună cu părinţii întâi spre Italia unde rămâne până la vârsta de 11 ani. Ulterior se stabileşte în Anglia unde studiază la „London School of Economics and Political Science” şi mai apoi în America unde îşi continuă studiile. Este absolvent al celebrei „Johns Hopkins University” din Statele Unite ale Americii. Primul său loc de muncă a fost de asistent al secretarului Ministrului Apărării, nefiind încă cetăţean american. A plecat legal din România în noiembrie 1947 cu un paşaport regal. În 1964, imediat după absolvirea facultăţii, vizitează România cu ocazia realizării unui documentar pentru televiziunea americană CBC, primul documentar realizat după instaurarea comunismului. A fost pentru prima dată când unei televiziuni străine i s-a acordat permisiunea de a veni în România. Cu această ocazie a realizat un interviu cu Gheorghe Gheorghiu Dej. A fost invitatul acestui la vila sa de la Snagov unde l-a întâlnit pe ministrul securităţii Chinei, Li Zhen şi pe preşedintele prezidiului Uniunii Sovietice, Anastas Mikoian. Amintirile despre Bucureştiul de la acea vreme îi evocă o lume educată, curajoasă sau mai puţin curajoasă, o perioadă pozitivă pentru România, cu mari speranţe justificate de dezvoltarea în plan economic, independenţa faţă de Rusia. A mai vizitat România în urmă cu aproximativ un sfert de veac la invitaţia generalului Ilie Ceauşescu care era la acea vreme vice-ministru al Apărării. Cu această ocazie a vizitat Aradul unde avea un vechi prieten de familie care l-a îndrumat spre casa părintească, unde acum locuia şeful securităţii. Într-un interviu acordat ziarului/revistei „Gazeta Românească” consideră că „dacă România ar fi continuat aşa din 1964, fără dictatură, fără acest decăzut (n.n. Ceauşescu), fără această mână neagră, probabil că ar fi avut şi el raporturi mai apropiate cu România. Dar din păcate acest lucru nu era posibil!”
Cu privire la rădăcinile sale româneşti îşi mai aminteşte: «La Milano am crescut într-o casă evreiască unde ascultam Maria Tănase! Îmi plăcea în România muzica tradiţională ţărănească, folclorul. Tatei îi plăcea mult „Doina din Maramureş“(…) Mi-aş dori să vin în România şi să-mi prezint cărţile traduse în româneşte.» Una dintre celebrele cărţi ale lui Edward Luttwak, „Lovitura de stat. Ghid practic”, a apărut în limba română în anul 2013 la Editura Compania, în traducerea lui Sergiu Celac.
Prof. univ. dr. Radu Carp are un master în studii europene şi relaţii internaţionale la Institut Européen des Hautes Études Internationales din Nisa (1996) şi a obţinut titlul de doctor în drept la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (2002). Este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, din 2012 este reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-AT-0702-01-1213–Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Institut für Sozialethik al Universităţii din Viena. Face parte din comitetul de conducere al International Centre for Black Sea Studies din Atena, este membru al Consiliului de administraţie al TVR (începând cu 2012), director general al Institutului Diplomatic Român, aflat sub auspiciile Ministerului Afacerilor Externe (2010–2012), prodecan (2008–2010) şi secretar ştiinţific (2010–2012) la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Deţine o experienţă impresionantă în domeniul didactic. Este profesor asociat în cadrul mai multor universităţi: Universitatea Carolină din Praga (2013); The Munk School of Global Affairs, University of Toronto (2011); Mykolo Romerio Universitetas, Vilnius (2010); Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Este autorul unor cărţi precum „Religie, politică şi statul de drept – Secvenţele unei acomodări”(apărută la Editura Humanitas), „Religia în tranziţie. Ipostaze ale României creştine” (Editura Eikon, Cluj-Napoca); coautor alături de Ioan I. Ica jr. şi Teodor Baconsky al volumului „Pentru un creştinism al noii Europe” (Editura Humanitas).

Facebook Comments