EDUCAȚIE ECOLOGICĂ LA GRĂDINIȚELE PP NR.11 ȘI PP NR.12

by Dana B.

Prima ediție a Simpozionului Județean „Impactul educației ecologice asupra preșcolarilor” organizat de Grădinițele PP nr. 11 și PP nr. 12 a avut loc joi,12 mai, la Parcul Natural Lunca Mureșului Arad, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Agenția pentru Protecția Mediului, Casa Corpului Didactic Arad, Asociația EIVA și Asociația Educațio.

Cadrele didactice au participat la cele două secțiuni: Expoziția- concurs de desene, picturi, colaje și obiecte decorative având ca temă ecologia și prezentări de lucrări Power Point cu aceeași tematică. De asemenea, au participat la acest simpozion doamna inspector școlar pentru educație timpurie prof. Emilia Sorițeu, consilierul local Mariana Cismașiu, doamna director prof. Ardelean Eugenia, inspectorul școlar pentru educație permanentă Mariana Tocaciu, inspectorul școlar pentru arte Anda Tamaș, reprezentant CCD Arad Emilia Dăncilă, Nicoleta Jurj APM Arad, Florin Dacian, Anka Breban si directorul Parcului Natural Lunca Mureșului Paul Hac.

Simpozionul a avut ca punct de pornire faptul că educația ecologică este importantă încă de la vârsta preșcolară, având ca obiective înţelegere şi sensibilitatea faţă de întregul mediu şi problemele lui; înţelegerea funcţionării mediului, interacţiunea oamenilor cu mediul şi despre cum apar şi cum pot fi rezolvate problemele legate de mediu, promovarea unor valori şi sentimente de grijă pentru mediu, motivaţia şi devotamentul de a participa la menţinerea calităţii mediului, formarea de abilităţi necesare identificării şi investigării problemelor mediului și utilizarea cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite, în vederea unor acţiuni pozitive şi bine gândite care vor conduce la rezolvarea problemelor mediului.

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate