Filiala Satu Mare a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a organizat, în mediul virtual, workshop-ul „Economia mondială sub presiunea pandemiei de Covid-19″, eveniment la care au participat aproximativ 100 de cadre didactice și studenți UVVG.
Pe lângă impactul social semnificativ și dimensiunea sa umană, epidemia cauzată de coronavirus reprezintă un șoc economic major pentru toate țările, fapt ce impune implementarea unor măsuri economice ferme. Workshop-ul organizat online de UVVG a dorit să evidențieze atât consecințele epidemiei asupra economiei mondiale cât și măsurile economice luate la nivel mondial, măsuri menite să atenueze impactul negativ provocat de această criză. Principalele teme abordate de către dna conf. univ. dr. Olimpia Neagu au fost: impactul economic, social și de mediu la nivel mondial al pandemiei cu noul coronavirus, răspunsul principalelor state ale lumii, scenarii probabile privind creșterea economică la nivel mondial în 2020 și 2021, măsurile de reducere a impactului pandemiei la nivel mondial, precum și factori (individuali, economici, instituționali și politici) care limitează revenirea economiei globale la nivelul de dinainte de pandemie.
,,Este una dintre acțiunile de tradiție ale UVVG filiala Satu Mare, a echipei active și profesioniste condusă de dl. director conf. univ. dr. Vasile Lazăr sub conducerea științifică a dnei conf. univ. dr. Olimpia Neagu. Felicitări pentru simpozion și activitate!” – a declarat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, Rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.