Cele nouă grupări din cadrul sectorului juvenil de la UTA sunt toate reunite și în plin proces al pregătirii de iarnă, anunță site-ul oficial al clubului.
UTA Under 19, pregătită de Costel Bogoșel, Mihai Petcuț și Alexandru Țamboi a început un semicantonament pe plan local, cu câte două antrenamente pe zi și o masă de prânz între ele. Față de tur, portarul Mureșan și gemenii Bodri au făcut pasul la divizionara C Lunca Teuz Cermei, Gruiescu, Sabău, Onuțan și Faur sunt în pregătire cu echipa mare, în timp ce Frai ar putea abandona activitatea fotbalistică. Roș-albii, care ocupă primul loc în seria lor din Campionatul Național U19, au disputat deja câteva jocuri amicale, iar sâmbătă se pregătesc de un duel cu echipa din Gyula.
Tot în regim de semicantonament la Arad e și UTA Under 17. Antrenorilor Alexandru Gaica și Vasile Sin li s-a alăturat în staff Adrian Ungur, iar la nivel de lot se poartă discuții cu Niță, de la Centrul de Excelență Târgu Mureș, și Cocriș, provenit de la Caransebeș. Mijlocașul Isac și portarul Zamfir au făcut pregătirea de iarnă cu prima echipă, în al cărei program se regăsesc și acum. La fel au stat lucrurile și pentru Miculescu, însă tânărul atacant a fost nevoit să iasă o vreme din circuit din cauza unei accidentări.
UTA 2002, condusă de Mircea Aslău, se află de ieri în cantonament la Moneasa. Calendarul meciurilor de verificare include o dublă cu Bekescsaba.
Radu Mărginean și Dinu Donca coordonează și ei stagii centralizate de pregătire pentru generațiile 2003, respectiv 2004. Ambele echipe utiste se antrenează, în aceste zile, în Serbia, la Donji Milanovac. În Serbia e și trupa de 2006, pe care o antrenează Sorin Botiș, în vreme ce Cristian Țigan a optat pentru un cantonament la Hațeg, cu UTA 2007.
UTA 2008 a avut început excelent de an, cu un prim trofeu: băieții lui Ioan Herman au câștigat ediția din 2018 a Memorialului ”Ionuț Leac”. Puștii roș-albi continuă pregătirea returului pe plan local, la fel ca și cea mai mică dintre generațiile utiste, 2009-2010, a lui Alexandru Nistor și Norbert Polgar.