Cele două meciuri de pe teren propriu din 11 şi 14 iunie, cu Finlanda şi Muntenegru, aduc naționala lui Edi Iordănescu pe arena din Giulești pentru prima dată după mai bine de un deceniu, de această dată în varianta nouă, inaugurată în primăvară! Cel mai recent meci disputat pe vechiul stadion Rapid a fost cel din 2011, câștigat cu 3-0 în fața unuia dintre actualii adversari din Nations League, Bosnia și Herțegovina. Au marcat atunci Mutu și Marica (2) în ultimul joc al lui Răzvan Lucescu pe banca naționalei. Tot cu un adversar din Liga Națiunilor 2022 am jucat pe Giulești și în 2004, când am învins Finlanda cu 2-0 prin ”dubla” actualului antrenor al Rapidului, Adrian Mutu. De poveste a fost și victoria în amicalul cu Germania din 2004, condusă din teren de legendarul Oliver Kahn. A fost 5-1 pentru tricolori, goluri Pleșan, Raț, o ”scăriță” memorabilă, Dănciulescu (2) și Caramarin. De asemenea, în Giulești naționala a jucat 8 partide în perioada 1943-1948, majoritatea în Cupa Balcanică. Până la jocurile din această lună, palmaresul în Giulești este echilibrat: 5 victorii, 2 egaluri, 5 înfrângeri. După ce l-a pierdut pe Iulian Cristea în meciul de la Podgorica, selecționerul Edward Iordănescu nu se va putea baza nici pe Denis Alibec în următoarele două jocuri.
Cristea şi Alibec, indisponibili! România e obligată să câştige, sâmbătă, cu nordicii
În urma examenului RMN, s-a constatat faptul că, în timpul partidei de la Zenica, atacantul de 31 de ani a suferit o leziune musculară la nivelul coapsei stângi, devenind și el indisponibil pentru jocurile cu Finlanda (11 iunie) și Muntenegru (14 iunie). În lotul lui Edward Iordănescu au rămas 28 de jucători. România este ultima în grupa din Liga Naţiunilor la fotbal, după ce a pierdut fără să marcheze în primele două meciuri, 0-2 în Muntenegru şi 0-1 în Bosnia! Utistul muntenegrean Vukcevic, singurul „internaţional” de seniori din lotul „Bătrânei Doamne”, are meci acasă cu Bosnia, sâmbătă, 11 iunie, pentru ca marţi, 14 iunie, să fie prezent pe Giuleşti, în meciul cu România. Vă reamintim că fundaşul drept al arădenilor a marcat primul şi până acum unicul gol pentru Muntenegru chiar în partida din 4 iunie, cu „tricolorii”, 2-0.
Programul „tricolorilor”, la mijloc de iunie:
ROMÂNIA – Finlanda, sâmbătă, 11 iunie, ora 21:45, stadion Giulești (București), Antena 1
ROMÂNIA – Muntenegru, marți, 14 iunie, ora 21:45, stadion Giulești (București), Prima TV.
Liga B, grupa a treia:
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Bosnia-Herţegovina 2 1 1 0 2-1 4
2 Finlanda 2 1 1 0 3-1 4
3 Muntenegru 2 1 0 1 2-2 3
4 România 2 0 0 2 0-3 0.