Echipa ideală a etapei din Liga 1, antrenată de Gyuszi Balint! Utistul Simo – în primul „11”

by Sorin Haut

UTA are reprezentanţi aproape constant în echipele ideale ale etapelor din Liga 1, stabilite de cei de la LPF. Nu putea fi altfel nici după cea mai importantă victorie de până acum, cea din fieful campioanei CFR Cluj. Astfel, echipa ideală a rundei a 11-a este antrenată de Laszlo Balint, tehnicianul celor de la UTA conducându-şi formaţia spre un succes îndelung savurat de suporterii arădeni. În primul „11” şi-a făcut loc şi utistul Simo Roumpoulakou, poate unul dintre cei mai constanţi şi buni stranieri din Liga 1.

Stâlp al apărării „Bătrânei Doamne” în Gruia, Benga ar fi meritat poate şi el un loc în formula ideală a etapei, dar cu siguranţă mai sunt şi alte ocazii. Mai jos vă prezentăm echipa etapei din Casa Liga 1, în viziunea celor de Liga Profesionistă de Fotbal:

PORTAR

Octavian Vâlceanu (Academica / 24 de ani) – Pentru a doua oară în acest sezon, portarul ilfovenilor a apărat un penalty. Acesta a mai avut alte cinci intervenţii decisive, graţie cărora Academica a reuşit al patru succes la rând.

FUNDAŞI

Georgi Pashov (Academica / 30 de ani) – A făcut excelent ambele faze, dominând cu autoritate flancul drept. A înscris unul dintre cele mai frumoase goluri din etapa a 11-a.

Denis Hăruţ (FC Botoşani / 21 de ani) – Este unul dintre cei mai buni tineri apărători din CASA Liga 1. Chiar dacă s-a remarcat în bandă, devine o certitudine şi ca fundaş central, unde este tot mai des folosit de către Marius Croitoru.

Mladen Jutric (Academica / 24 de ani) – Adus în vară, s-a impus de la început şi a devenit liderul defensivei ilfovenilor, singura din CASA Liga 1 cu opt meciuri fără gol încasat.

Simo Roumpoulakou (UTA / 28 de ani) – Deşi a avut ca adversari fotbalişti cu mare experienţă, a făcut faţă cu brio atacurilor venite pe partea sa. Este un jucător în care Laszlo Balint are mare încredere, iar evoluţiile lui sunt o dovadă că tehnicianul arădenilor nu greşeşte.

MIJLOCAŞI

Valentin Gheorghe (Astra / 23 de ani) – A înscris pentru a patraa oară în acest sezon, finalizând, din nou, o pasă primită de la Budescu. Este un jucător care consumă multă energie pe durata unei partide.

Paul Anton (Dinamo / 29 de ani) – A dominat centrul terenului, unde a recuperat multe mingi. În plus, a înscris primul său gol din acest sezon, reuşita lui deschizând drumul dinamoviştilor spre victorie.

Darius Olaru (FCSB / 22 de ani) – A fost cel mai bun de pe teren în duelul cu fosta sa echipă. A marcat două dintre golurile roş-albaştrilor, contribuind din plin la al șaselea succes la rând reuşit de bucureşteni.

Adnan Aganovic (Sepsi OSK / 33 de ani) – Introdus pe teren în ultima jumătate de oră, a marcat golul egalizator şi a fost implicat în majoritate acţiunilor ofensive iniţiate în finalul jocului de covăsneni.

ATACANŢI

Borja Valle (Dinamo / 28 de ani) – Un fotbalist de clasă! Introducerea sa pe teren în repriza a doua a schimbat total jocul roş-albilor. A înscris de două ori şi a oferit o pasă decisivă.

Andrei Cristea (Poli Iaşi / 36 de ani) – A sărbătorit cu gol intrarea în clubul celor cu cel puţin 400 de jocuri în competiţia elită a României. A ajuns la 112 goluri, egalându-l pe Iuliu Bodola, fostul mare atacant din perioada interbelică.

ANTRENORUL ETAPEI

Laszlo Balint (UTA Arad / 41 de ani) – Aşezată excelent în teren de către antrenor, UTA a reuşit un nou rezultat mare, victorie pe terenul campioanei! În plus, de remarcat o nouă schimbare inspirată, introducerea lui Valentin Buhăcianu în startul reprizei secunde, acesta fiind cel care a produs faza în urma căreia Hora a marcat.

Facebook Comments