Sute de suporteri arădeni au sărbătorit, aseară, alături de echipă, promovarea UTA-ei în Liga 1! Visul revenirii în elita fotbalului românesc, după o aşteptare de 12 ani, nu avea cum să nu creeze o emulaţie deosebită în oraşul nostru, iar fanii şi-au arătat încă o dată ataşamentul faţă de favoriţi, primindu-i ca pe nişte campioni. Conducerea clubului, cu Alexandru Meszar maestru de ceremonii, a pregătit în cel mai mic detaliu sărbătoarea de la terasa Marem, eveniment foarte reuşit din toate punctele de vedere. Fanii au aprins torţe şi au cântat, la sosirea autocarului UTA-ei, iar fiesta a continuat toată seara. După ce au fost prezentaţi pe rând, în uralele publicului, fotbaliştii şi antrenorii au făcut poze şi au socializat cu fanii, unii dintre jucători au şi luat cuvântul pe scenă, iar căpitanul Cipri Rus a dat tonul cântecelor celebre din galerie. Ultimul ce a urcat pe scenă a fost poate omul cheie în obţinerea promovării, antrenorul Laszlo Balint, ovaţionat minute în şir. Tehnicianul campioanei din Liga 2 a primit, cadou, din partea suporterilor un tablou în care apare îmbrăţişat cu jucătorii, alături de mesajul: ”Vă mulțumim că ne-ați demonstrat că încă mai există antrenori implicați cu pasiune, cu suflet pentru echipă, care nu se teme de nimic”. De asemenea, portretul de pe pânză ce-l înfățișează în fața microfoanelor, alături de explicația ”Liga 1- Vă dau scris!”, a fost în prim-plan. Emoţionat, Gyuszi Balint a scos din nou în evidenţă unitatea grupului de la UTA şi a dorit să le mulţumească fanilor pentru sprijinul necondiţionat oferit echipei:
Balint: „E un prim pas spre a deveni importanţi în fotbalul românesc”
„Vă mulțumesc pentru primire și de încrederea acordată. Când am semnat cu UTA, m-am angajat să fac și să reușim ceea ce puțini credeau că se va întâmpla din primăvara anului trecut încoace. Îi am pe băieții aceștia lângă mine și de multe ori am vorbit în acest sezon despre noțiunea de spirit. Iar în interiorul vestiarului am fost o familie, iar o familie trebuie să fie unită și să muncească. Și până la urmă, de fapt, noi am fost doar o parte din familie, iar ceea ce ne-a dat valoare a fost pasiunea și sufletul pe care l-au pus băieții aceștia în munca depusă zi de zi. Dar, pe lângă toate astea, căldura cu care ne-ați înconjurat în momentele bune, dar mai ales în momentele mai puțin bune, a contat enorm. Vorbim de spiritul acestui club și de un imn cu atâta greutate, unul dintre cele mai frumoase cântate în fotbalul din România, . Aș vrea ca toată lumea să se bucure de această performanță pe care am realizat-o, dar, pe de altă parte, aș vrea să se înțeleagă că e doar un capitol pe care l-am scris, e un prim pas spre a deveni din nou importanți în fotbalul românesc. Ne dorim să progresăm și sunt convins că atunci când vă vom avea din nou alături de noi, pe stadion, cel puțin aici, la Arad, o să fim invincibili. Am demonstrat-o și sunt convins că putem realiza acest lucru și la nivel de Liga 1. Vă mulțumesc!”
Meszar le-a promis fanilor că vor ajunge şi pe stadioane din Europa!
Alexandru Meszar a radiat de fericire la eveniment, părintele proiectului UTA terminându-şi discursul cu o promisiune ce le dă mari speranţe suporterilor: „Am ajuns datorită vouă și echipei . Şapte ani ați fost alături de noi, pornind de pe terenurile de la Tauț sau Mailat. Ne-ați încurajat și ați cântat, de acum o să cântați pe stadioane din Liga 1, pe „Arena Națională”, pe „Ion Oblemenco”. Iar dacă rămânem împreună și ne sprijiniți cum ați făcut-o până acum, cu spirit, corectitudine, atitudine, sunt sigur că vom ajunge și pe stadioane din alte țări din Europa. Vă mulțumesc, hai UTA, hai Aradul, hai arădenii!”, a punctat și părintele proiectului demarat în vara anului 2013, din Liga a IV-a. Pe acordurile hitului „We are the champions”, jucătorii și antrenorii au sărbătorit mult visata promovare, trofeul Ligii a 2-a Casa Pariurilor fiind foarte râvnit de amatorii de fotografii. Petrecerea s-a întins până aproape de miezul nopţii, iar de acum încep marile speranţe pentru Liga 1!