În conferința de presă susținută astăzi de Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă a făcut precizări cu privire la amplasarea la Arad a Monumentului Marii Uniri și cu privire la planurile urbanistice în vigoare pentru punerea în valoare a amsamblului Pieței Catedralei. Primarul a subliniat că este vorba despre două teme distincte, care au fost amestecate intenționat pentru a fi politizate.
« Am primit solicitări de la Ministerul Culturii pentru a căuta o altă locație de amplasare a Monumentului Marii Uniri. Lucrarea aparține Ministerului, căruia îi revine și sarcina amplasării în Arad. Noi am fost deschiși la solicitarea dumnealor și am început să analizăm variante. Constatând de câteva zile atitudinea politică față de acest subiect a domnilor de la PSD, de la consilieri la parlamentari, am solicitat la Minister să-și rezolve problema amplasarii Monumentului Marii Uniri și să propună dânșii variante de locații , pe care le vom pune în dezbatere publică în Arad. Aștept să văd care va fi atunci poziția PSD, dacă va fi împotriva Guvernului sau va fi o poziție normală așa cum trebuie să fie într-un stat în care îți respecți instituțiile. »
În ceea ce privește planurile urbanistice care vizează reamenajarea Pieței Catedralei, primarul Aradului a explicat că acestea sunt stabilite de mai mulți ani prin hotărâri ale Consiliului Local Municipal, care vor fi puse în practică în următorii ani.
« Avem ca sarcină găsirea unei alte locații pentru a amenaja piața agro-alimentară pentru cetățeni iar în Piața Catedralei realizarea unei piețe publice pietonale pentru a lega Piața Avram Iancu prin strada Mețianu cu Piața Catedralei și mai departe cu Parcul Reconcilierii. Subiectul Piața Catedralei va trebui să fie tratat în următorii ani, iar Monumentul Marii Uniri, dacă respectăm Aradul, trebuie amplasat foarte rapid. » a declarat Gheorghe Falcă.