Cel puțin 17 delfini morți au fost găsiți pe coasta statului insular Mauritius, declanșând dezbateri despre posibila cauză, și anume recenta scurgere de petrol în ocean, potrivit BBC.
Activiștii de mediu spun că moartea animalelor ar fi putut fi cauzată de scurgerea de petrol de la o navă japoneză sau de către scufundarea unei părți a navei de către autorități.
Însă ministrul pentru pescuit a afirmat că “la prima vedere” moartea mamiferelor marine pare să nu fie legată de scurgere.
El a spus că cel puțin doi delfini aveau urme de mușcături de rechin. Leșurile sunt în curs de verificare.
Nu sunt dese cazurile în care atâția delfini să fie găsiți în același timp. Doi au fost găsiți în mai 2019.
Acestea sunt primele morți de delfini raportate de când a avut loc naufragiul. Până acum, mulți pești și crabi au fost găsiți morți.
„E mai rău decât un coșmar”
La vederea delfinilor, unii rezidenți s-au înfuriat.
“Trezindu-mă în dimineața asta să văd atâția delfini morți pe plajă e mai rău decât un coșmar. Am văzut în jur de 10 delfini morți. Mai sunt și alții în lagună?”, a declarat Nitin Jeeha pentru BBC.
Deși mulți dintre delfini au fost găsiți fără suflu, unii au fost descoperiți fără vlagă sau pe moarte la malul mării.
Nava MV Wakashio s-a lovit de reciful de corali pe 25 iulie la Pointe d’Esny, un cunoscut sanctuar pentru fauna și flora rară.
Regiunea cuprinde zone umede desemnate ca situri de importanță internațională de către convenția Ramsar privind zonele umede.
Consecințe grave pentru Mauritius
Oceanograful Vassen Kauppaymuthoo spune că delfinii miroseau a combustibil.
“În opinia mea, situația va continua să se deterioreze pe măsură ce trece timpul”, a spus acesta, citat de presa locală.
Ecologistul Sunil Dowarkasing a declarat că ori scurgerea de petrol de la transportator ori scufundarea provei navei săptămâna trecută a fost cauza deceselor.
“Sabordarea probabil a deranjat mamiferele marine în habitatul lor natural. Vor fi efecte ulterioare, iar acesta este doar începutul”, a adăugat Dowarkasing.
Greenpeace Africa a avertizat că “mii” de specii de animale sunt “în risc de înec în marea de poluarea, cu consecințe groaznice pentru economia, securitatea alimentară și sănătatea statului Mauritius”.
Însă Sudheer Maudhoo, ministrul pentru pescuit al națiunii, a declarat că testele inițiale pe delfini au indicat că nu există nicio legătură între scurgerea de petrol și morțile acestora.
El a precizat că teste suplimentare sunt necesare pentru a identifica cauza.
Sursa: digi24.ro