Şoimii Pîncota a început ezitant returul seriei a doua din eşalonul secund. Formaţia pregătită de Ionuţ Popa nu a confirmat jocul din meciul cu Braşovul şi a încheiat, astăzi, doar la egalitate, 1-1, cu codaşa Unirea Tărlungeni. Prima parte a meciului din Podgorie a fost la discreţia Pîncotei, care a dominat încă din start. În minutul 9, Dragalina a şutat în transversală după o preluare în şase metri, pentru ca în minutul 23, Pirtea să solicite fără succes penalty, la un duel în careu cu Sorin Marin. Până la urmă, gazdele au deschis scorul în minutul 30 prin autogolul lui Popescu, după un corner executat de Dragalina. Astfel că „şoimii” au condus meritat la pauză, scor 1-0. „Alb-negrii” au făcut pasul înapoi, iar Tărlungeniul a pus presiune tot mai mare pe poarta lui Irimia. Şutul lui Petra, de la 20 de metri, reţinut cu greu de veteranul Pîncotei, a anunţat golul egalizator al oaspeţilor.
Rămân în zona „play-out”
Acelaşi activ Petra avea să egaleze în minutul 73, atunci când a trimis cu capul peste Irimia, după o centrare a lui Chirciu. Pîncota a reacţionat repede, dar Dragalina, scăpat singur, a tras tocmai în portar, iar Dubeştean nu a găsit spaţiul porţii, reluâd cu latul din 10 metri peste poartă. Finalul s-a jucat pe contre, însă tabela arenei din Podgorie a rămas neschimbată, scor final 1-1, egal cu care Pîncota se îndepărtează de play-off. De cealaltă parte, Tărlungeniul rămâne pe loc retrogradabil în „B2”, obţinând câte un punct în ultimele două etape, în faţa arădenelor UTA şi Şoimii. Pîncota a început în formula: Irimia – Dan, Pavel, Dubeștean, Siminic – Fuchs – Leucuța (80 Mihai), Issa, Danci (67 Ousmane), Pirtea – Dragalina.