După trei ani, judecătorii au reuşit să dea o condamnare în dosarul controlorilor CFR, care în 2012 făcea vâlvă în presă.
Un conductor de tren a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare, pentru că a luat şpagă 30 de lei.
Mihaela Antonela Miculeac, conductor de tren, a fost judecată pentru infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu, procesul începând pe 11 decembrie 2014.
Femeia a fost judecată pentru dobândirea, prin săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a sumei de 30 de lei. În ciuda prejudiciului extrem de mic, judecătorii nu au aplicat o pedeapsă tocmai proporţională.
Miculeac a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru infracţiunea de luare de mită şi la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Cele două pedepse au fost contopite, astfel că inculpatei i s-a aplicat o condamnare de 2 ani şi 6 luni de închisoare.
Magistraţii au decis ca pedeapsa să fie suspendată sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni de zile. Aşadar, inculpata nu va executa nici o zi de închisoare dacă va respecta măsurile de supraveghere dispuse.
Ancheta în cazul celui mai mare dosar de corupţie în rândul personalului CFR a început în mare forţă la finele lui octombrie 2012. Peste 100 de şefi de tren sau secunzi ai acestora, conductorii, au fost urcaţi în microbuze şi autocare şi duşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru a fi audiaţi. Mulţi dintre ei au petrecut 24 de ore în arest, în baza ordonanţelor de reţinere, după care au fost lăsaţi în libertate.
Peste acest dosar s-a aşternut apoi o lungă linişte, avocaţii celor vizaţi acuzând că probatoriul împotriva suspecţilor este foarte slab ori chiar inexistent.
Sursa: antena3.ro
Facebook Comments