Postul Mare este un drum, este însoțirea lui Hristos care urcă la Ierusalim, loc al împlinirii misterului Său de pătimire, moarte și înviere. Duminica III din Postul Mare, Duminica Sfintei Cruci, ne amintește că viața creștină este o „cale” de parcurs, care consistă nu atât într-o lege de respectat, ci în însăși persoana lui Hristos, de întâlnit, de primit, de urmat. De fapt Domnul Iisus ne spune: „cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marc. 8, 34). Adică ne spune că pentru a ajunge cu Hristos la lumina și la bucuria învierii, la biruința vieții, a iubirii, a binelui, și noi trebuie să luăm Crucea în fiecare zi, să ne asumăm, așadar, Crucea noastră personală și să-L urmăm pe Iisus și astfel vom intra în viața veșnică. Ne-a precedat Hristos Însuși, purtându-și Crucea (Ioan 19, 17) și a murit pentru noi, pentru ca și noi să ne purtăm Crucea și să dorim să fim și noi răstigniți. De fapt, dacă vom muri împreună cu Hristos, cu Hristos și ca Hristos atunci vom trăi. Dacă Îl vom face însoțitorul nostru întru suferință, îi vom fi și noi însoțitori și întru slava Împărăției Sale.
De aceea, să ne rugăm în a treia duminică din Postul Mare lui Dumnezeu Tatăl să ne dăruiască în acest Post, semn sacramental al convertirii noastre, cunoașterea Tainei lui Hristos și să-L mărturisim printr-o demnă și autentică conduită de viață. Este o invocație pe care o adresăm Preasfintei Treimi pentru că știm că numai Dumnezeu poate converti, vindeca și înnoi inima noastră. Și, mai ales, în Liturghie sau prin participarea la sfintele Taine, noi suntem conduși să parcurgem experiabil acest drum împreună cu Domnul Hristos, care înseamnă a merge la școala lui Iisus, a reparcurge evenimentele care ne-au adus mântuirea, dar nu ca o simplă comemorare, o amintire a unor fapte trecute. În lucrările liturgice, Hristos devine și face prezent, prin harul necreat al Duhului Sfânt, acele evenimente mântuitoare, actualizându-le. A participa la Liturghie înseamnă deci a scufunda propria noastră viață în Taina lui Hristos, în prezența Sa permanentă, a parcurge un drum ascetic-moral și eclezial-liturgic în care experiem și intrăm pascal în Crucea, moartea și Învierea Sa pentru a avea viață.
Duminica Sfintei Cruci ne invită să reînnoim decizia noastră definitivă pentru Hristos, pentru asumarea Crucii Sale, pentru că El ne atenționează că „cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui” (Marc. 8, 35). Aceasta implică înfruntarea cu curaj a tuturor încercărilor care ne așteaptă pentru a-i rămâne fideli. Mereu există din nou această necesitate de decizie, de fermitate, de exigență, de a rezista răului, de a-l urma pe Iisus. Așadar Postul Mare este un prilej de „a redeveni” mai buni creștini, printr-un continuu proces de schimbare interioară și de înaintare în conștiința și în iubirea față de Hristos. Convertirea sau pocăința nu se realizează o dată pentru totdeauna, ci este un proces, este un drum interior al întregii noastre vieți. Este evident faptul că acest itinerar de convertire și înnoire evanghelică a ființei nu se poate reduce la o anumită perioadă a anului: este un drum al fiecărei zile, care trebuie să cuprindă întregul arc al existenței, fiecare zi a vieții noastre. Din această perspectivă, pentru fiecare creștin și pentru toate comunitățile ecleziale, Postul Mare este timpul ascetic și liturgic propice pentru a se dărui cu mai mare virtute în căutarea lui Dumnezeu, deschizând inima față de comuniunea vie cu Hristos. Fericitul Augustin a spus că viața noastră este practica continuă a dorinței de a ne apropia de Dumnezeu, de a deveni capabili să-l lăsăm pe Dumnezeu să intre în ființa noastră. „Întreaga viață a creștinului fervent – spune – este o sfântă dorință”.
Dacă așa stau lucrurile, în Postul Mare suntem îndemnați și mai mult să smulgem „din dorințele noastre rădăcinile vanității” pentru a educa inima să-l dorească, adică să-l iubească pe Dumnezeu, pentru că „ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? (Marc. 8, 36). „Dumnezeu – spune tot Fericitul Augustin – aceste două silabe (De-us) sunt tot ceea ce dorim” (cf. Tract. in Iohn., 4). Și sperăm că într-adevăr vom începe să-l dorim pe Dumnezeu, și astfel să dorim adevărata viață, iubirea însăși și adevărul ce ne face liberi.
Cine se lasă cucerit de El nu se teme că își va pierde viața, întrucât pe Cruce El ne-a iubit și s-a dat pe Sine Însuși pentru noi. Și tocmai pierzându-ne din iubire viața o vom regăsi. Prin harul Său necreat și ființial să poposim spiritual, în timpul Postului Mare, cu Maica Domnului și Apostolul Ioan, ucenicul preaiubit, alături de Acela care pe Cruce a oferit pentru omenire jertfa vieții Sale (cf. Ioan 19, 25). Crucea este definitiva revelare a iubirii și a milostivirii divine și pentru noi, bărbații și femeile din această epocă a noastră, prea adesea distrași de preocupări și interese pământești și de moment. Dumnezeu este iubire, și iubirea Sa este unicul secret al fericirii noastre. Pentru a intra însă în această taină a iubirii nu este altă cale decât aceea de a ne pierde, de a ne dărui, asumarea Crucii. Iată de ce slujbele liturgice din Postul Mare, în timp ce ne invită la reflecție și rugăciune, ne încurajează să valorificăm mai mult pocăința și jertfa, pentru a lepăda păcatul și răul și a învinge egoismul și indiferența.
Crucea lui Iisus este Cuvântul prin care Dumnezeu a răspuns răului lumii. Uneori ni se pare că Dumnezeu nu răspunde răului, că rămâne în tăcere. În realitate, Dumnezeu a vorbit, a răspuns, și răspunsul Său este Crucea lui Hristos: un Cuvânt care este iubire, milostivire, iertare. Este și judecată: Dumnezeu ne judecă iubindu-ne. Dacă primesc iubirea Sa sunt mântuit, dacă o refuz sunt condamnat („Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri” : Marc. 8, 38), nu de El, ci de mine însumi, pentru că Dumnezeu nu condamnă, El doar iubește și mântuiește. Iubiți frați, cuvântul Crucii este și răspunsul creștinilor dat răului care continuă să acționeze în noi și în jurul nostru. Creștinii trebuie să răspundă răului cu binele, luând asupra lor Crucea, asemenea Domnului Iisus Hristos.
Arhim. Teofan Mada
