Tema teologică și eclezială a primei Duminici din Postul Mare sau Duminica Ortodoxiei este victoria credinței adevărate asupra ereziei: „Aceasta este biruința care învinge lumea, credința noastră” (1 Ioan 5: 4). De asemenea, icoanele sfinților mărturisesc că omul, „creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Gen. 1:26), devine sfânt și dumnezeiesc prin asemănarea cu chipul lui Dumnezeu. Prima duminică din Postul Mare a fost comemorată initial de profeți, precum Moise, Aaron și Samuel. Versetele/stihuri Prokeimenon și Aliluia ale Liturghiei, precum și citirile Epistolei și Evangheliei numite pentru această zi, continuă să reflecte această utilizare mai veche.
Dumnezeu nu poate fi văzut de oamenii după fiinţă sau natură, dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii în Vechiul Testament, însă numai indirect sau prin simboluri. Aşa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători sau pelerini (Fac. 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu şi patriarhul Iacov şi a chemat numele locului cunoașterii „Vederea lui Dumnezeu” (Fac. 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu şi Moise „şi a grăit Dumnezeu către Moise faţă către faţă, ca şi cum ar fi grăit cineva cu prietenul său” (Ieş. 30, 11). Şi a zis Domnul: „Auziţi cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui şi în somn voi grăi lui. Nu este aşa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea şi nu prin pilde şi el faţa Domnului vede” (Num. 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu şi marele Isaia (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi Fiul. A văzut pe Dumnezeu şi Miheia (III Regi 22, 19).
Apoi pe Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atât în taina smereniei Sale, cât şi întru slavă Sa, cât a trăit cu ei pe pămînt (Ioan 1, 14; 6, 36). Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, aşa începe Epistola I-a: „Ce era din început, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieţii, aceea vă vestim şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim viaţa cea veşnică, care era la Tatăl şi S-a arătat nouă” (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfînta Evanghelie spunee: „Şi Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tatăl” (Ioan 1, 14).
Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel şi după Înălţarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos cînd Îl prigonea (I Cor.15, 8; Fap. 9, 3-4). L-a văzut şi primul mucenic Ştefan, cînd era ucis cu pietre şi a spus: „Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fap. 7, 56). Pe Duhul Sfânt L-au văzut poporul şi Apostolii, la Botezul Domnului în chip de porumbel şezând peste El. Şi glas din cer s-a auzit: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit” (Luc. 3, 22). Duhul Sfânt a fost văzut şi în chipul limbilor de foc, la pogorîrea Lui din cer (Fap. 2, 1-4). Încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu şi Sfinţii Lui, precum în descoperirea Sfîntului Evanghelist Ioan (Apoc. 4, 2-3; 5, 6-8).
În textul din Evanghelia lui Ioan, ce se proclamează în prima Duminică din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei (1,47-51), Domnul Iisus îi revelează lui Natanael, numit „un adevărat israelit în care nu este vicleșug”, adevărata funcție a îngerilor lui Dumnezeu care vestesc și confirmă misiunea mântuitoare a Fiului Omului. Este interesantă istoria lui Natanael. Desigur, Domnul Iisus și-a îndreptat privirea spre el, a legat cu el un dialog, foarte profund și important, care s-a încheiat cu mărturisirea de credință în și despre Fiul lui Dumnezeu. Prin Evanghelia din Duminica Ortodoxiei, Filip ne spune: „Vederea va fi suficientă pentru credinţă” (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 2.1,). Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu şi pot să-L reprezinte iconic pentru întărirea şi învăţătura lor în credinţă.
Biruința asupra ereziei iconoclaste este numită, în ritualul liturgic, Triumful Ortodoxiei. Într-adevăr, pentru Biserica Ortodoxă, refuzul de a venera sau cinsti icoanele constituie sinteza tuturor ereziilor: refuzarea sau respingerea icoanei este, pentru teologia ortodoxă, ignorarea Întrupării Fiului lui Dumnezeu devenit om. Cu toate acestea, dacă reprezentarea imaginilor sunt permise, ele trebuiesc să fie exacte din punct de vedere teologic pentru a fi recunoscute ca icoane. Icoana ortodoxă nu are nimic în comun cu imaginile religioase care s-au dezvoltat în Europa, începând de la Renaștere. Contestările icoanale au fost, în Ortodoxie, prilejul eleborării unei adevărate teologii a imaginii și frumuseții divine. Aceasta se fundamentează pe afirmația Sfântului Apostol Pavel: „Hristos este chipul (icoana) Dumnezeului Celui nevăzut (Ὅς ἐστιν εἰκὼν τοῦ Θεοῦ τοῦ ἀοράτου), Întâiul născut al creației” (Colos. 1: 15). Sfințenia înseamnă a restabili chipul lui Dumnezeu în noi, așa cum a fost la început, înainte de a fi denaturat de cădere.
Icoanele nu sunt devoțiuni opționale, ci o parte integrantă a credinței și a spiritualității ortodoxe. Icoanele sunt o consecință implicită a credinței creștine în Întruparea Cuvântului (Ioan 1:14), Iisus Hristos. Icoanele au un caracter liturgic-sacramental, făcând prezent credinciosului persoana sau evenimentul descris pe ele. Cu toate acestea, noi facem întotdeauna o distincție dogmatică clară între cinstirea (proskynesis) cuvenită icoanelor și închinarea (latria) care se datorează numai lui Dumnezeu, Cel Slăvit în Treime.
Celebrarea Duminicii Ortodoxiei ne amintește, de asemenea, că postul este un ascetism al modului în care privim lumea. Conform Evangheliei, lumina trupului este ochiul. Când ochiul este curat, tot trupul este luminat, iar dacă este rău și trupul devine întunecat. Să ne examinăm dacă lumina care este în noi nu este întuneric! Dacă tot trupul este luminos, el nu are parte de întuneric, ci va fi în întregime luminos, ca atunci când lumina luminii lui iluminează peste noi (cf. Luca, 11 : 34-38).
Arhim. Teofan Mada
