Iisus Hristos începe viața Sa publică în cadrul unei familii, în sânul unei comunități familiale. Și tocmai în sânul familiilor noastre El continuă să se insereze, continuă să fie parte. Îi place să stea în familie, Iisus Hristos iubește comuniunea. Este interesant de observat cum Domnul Iisus Hristos se manifestă și la mese, la cine. A mânca împreună cu diferite persoane, a vizita diferite case a fost pentru Domnul Iisus un loc privilegiat pentru a face cunoscut proiectul lui Dumnezeu. El merge la casa prietenilor – Marta și Maria -, dar nu este selectiv, nu-i pasă dacă sunt vameși sau păcătoși, ca Zaheu, în pericopa din Duminica a XXXII-a după Rusalii (Luc. XIX, 1-10). Nu numai Hristos făptuia astfel, ci când i-a trimis pe ucenicii Săi să anunțe vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu, le-a spus: „Rămâneți în acea casă, mâncați și beți ceea ce vi se dă” (Luc. 10,7). Vizite la familii, participarea la mese, ceva special trebuie să aibă aceste momente în viața persoanelor de vreme ce Iisus preferă să se manifeste acolo.
Iisus Domnul alege aceste momente, ca a lui Zaheu vameșul, pentru a ne arăta iubirea lui Dumnezeu, Iisus alege aceste spații pentru a intra în casele noastre și a ne ajuta să-l descoperim pe Duhul viu și lucrător în casele noastre și în lucrurile noastre zilnice. În casă sau în căminul personal învățăm fraternitatea, învățăm solidaritatea, învățăm să nu fim prepotenți. În casă învățăm să primim și să apreciem viața ca o binecuvântare și experimentăm că fiecare are nevoie de ceilalți pentru a merge înainte. În casă experimentăm iertarea și suntem invitați încontinuu să iertăm, să ne lăsăm transformați. Este interesant: în casă nu este loc pentru „măști”, suntem ceea ce suntem și, într-un mod sau în altul, suntem invitați să căutăm ceea ce este mai bun pentru ceilalți.
Pentru aceasta comunitatea creștină numește familiile cu numele de biserici familiale, pentru că în căldura casei credința impregnează fiecare colț, luminează fiecare spațiu, construiește comunitatea. În momente ca acestea persoanele, precum Zaheu vameșul, au început să descopere iubirea concretă și lucrătoare a lui Dumnezeu. În multe culturi în ziua de astăzi dispar aceste spații, dispar aceste momente familiale, încet-încet totul tinde să se despartă, să se izoleze și, din păcate, sunt tot mai puține momentele în comun, pentru a fi uniți, pentru a sta în familie. Și așadar nu se știe să se aștepte, nu se știe să se ceară permisiunea, nu se știe să se ceară scuze, nu se știe să se mulțumească, deoarece casa devine goală, nu de persoane, ci goală de relații, goală de contacte umane, goală de întâlniri, goală de respect, între părinți, copii, bunici, nepoți, frați…
Fără familie, fără căldura casei, viața devine goală, încep să lipsească legăturile care ne susțin în dificultăți, rețelele care ne alimentează în viața zilnică și motivează lupta pentru prosperitate. Familia ne salvează de două fenomene actuale, două lucruri care se întâmplă în ziua de astăzi: fragmentarea, adică diviziunea, și masificarea. În ambele cazuri, persoanele se transformă în indivizi izolați, ușor de manipulat și de condus. Și atunci găsim în lume societăți divizate, rupte, separate sau puternic masificate, sunt consecință a rupturii legăturilor familiale, atunci când se pierd relațiile care ne constituie ca persoane, care ne învață să fim persoane. Și astfel unul uită cum se spune tată, mamă, fiu, fiică, bunic, bunică… Se pierde amintirea acestor relații care sunt fundamentul. Sunt fundamentul numelui pe care-l avem.
Familia este școală de umanitate, școală care învață să se pună inima în necesitățile celorlalți, să fie atenți la viața celorlalți. Când trăim bine în familie, egoismele rămân mici – există, pentru că toți avem un pic de egoism -; dar când nu se trăiește o viață de familie se generează acele personalități pe care le putem defini astfel: „eu, pe mine, mie, cu mine, pentru mine”, total centrate pe ele însele, care ignoră solidaritatea, fraternitatea, munca în comun, iubirea, discuția între cei apropiați. Ignoră toate acestea. În pofida multelor dificultăți care chinuiesc astăzi familiile noastre în lume, să nu uităm, vă rog, de acest lucru: familiile nu sunt o problemă, sunt înainte de toate o oportunitate. O oportunitate pe care trebuie s-o îngrijim, s-o ocrotim și s-o însoțim. Este un mod de a spune că sunt o binecuvântare. Când începi să trăiești familia ca pe o problemă, obosești, nu mergi, pentru că ești centrat în întregime pe tine însuți.
Se discută mult astăzi despre viitor, despre ce lume vrem să lăsăm copiilor noștri, ce societate vrem pentru ei. Cred că una dintre posibilele răspunsuri este faptul că vrem să lăsăm o lume de familii. Este cea mai bună moștenire: să lăsăm o lume de familii. Desigur, nu există familia perfectă, nu există soți perfecți, părinți perfecți nici copii perfecți. Nu există, nu există. Dar toate acestea nu împiedică ca familia să fie răspunsul pentru ziua de mâine. Dumnezeu ne îndeamnă la iubire și iubirea se angajează mereu cu persoanele pe care le iubește. Pentru aceasta, să avem grijă de familiile noastre, adevărate școli ale zilei de mâine. Să avem grijă de familiile noastre, adevărate spații de libertate. Să avem grijă de familiile noastre, adevărate centre de umanitate.
Arh. Teofan Mada
