Duminică e zi importantă pentru echipele UTA-ei

by Sorin Haut

Dimineața zilei de duminică, 14 mai, este plină pentru echipele UTA-ei. Seniorii joacă în etapa a 34-a a Ligii a II-a la Clinceni, cu începere de la ora 11:30, meci transmis în direct de Digi și Dolce Sport 1. Victoria este obligatorie pentru utiști, implicați în continuare în lupta pentru promovare. E de aşteptat, însă, ca ilfovenii să tragă tare, “contrele” lui Sepsi şi Mioveni – echipă ce a câştigat în faţa Academicii cu un suspect 3-2, după 0-2 la pauză! – să îşi atingă scopul. E clar că UTA nu mai are voie să facă paşi greşiţi, iar o victorie duminică ar fi binevenită şi în vederea marelui derby cu Poli, de la Timişoara, aşteptat cu nerăbdare de suporterii arădeni.
Un alt meci important pentru UTA se dispută duminică la Arad, cu începere de la ora 12. Pe terenul din Sînicolau Mic, UTA Under19 dispută prima manșă a semifinalei Campionatului Național Elite, împotriva celor de la Dinamo. Conducerea clubului arădean a încercat să mute ora de începere, de la 12 la 14, dar bucureștenii nu au fost de acord și meciul se dispută conform programării inițiale a FRF.

Facebook Comments