Duminică, 23 decembrie 2018

by Andreea Radu
1972: Cei 16 supraviețuitori ai dezastrului zborului Andes sunt salvați după 73 de zile; ei au supraviețuit prin canibalism. În imagine doi dintre supraviețuitori (stând) și un arriero chilian care i-a ajutat.
  • 619: Bonifaciu al V-lea devine Papă.
  • 558: Chlothar I este încoronat rege al francilor.
  • 1672: Italianul Giovanni Cassini a descoperit Rhea, al doilea satelit ca mărime al lui Saturn.
  • 1688: Ca parte a Revoluției Glorioase, regele Iacob al II-lea al Angliei părăsește Anglia pentru Paris, Franța după ce a fost detronat în favoarea nepotului său, William de Orania și a fiicei sale Mary.
  • 1806: Războiul ruso–turc (1806–1812) – în primele lupte care s–au dat după ocuparea Moldovei, la Fierbinți și la Olteanu, rușii au ieșit victorioși. Au intrat în București la 25 dec. 1806, reinstalând ca domn pe Constantin Ipsilanti.
  • 1888: Pictorul olandez Vincent van Gogh, într-unul din desele sale momente de rătăcire își taie o parte din urechea stângă.
  • 1919: Un cutremur de pamânt în Mexic a făcut peste 7.000 de victime.
  • 1920: Irlanda de Nord (Ulster) a fost separată administrativ de restul Irlandei și a fost semnat „Ireland Act”. Parlamentul s-a împărțit în două: unul la Dublin și celălalt la Belfast.
  • 1941: Premiera, la Opera Română din București, a operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă).
  • 1941: Al Doilea Război Mondial: După 15 zile de luptă, armata imperială japoneză ocupă Insula Wake.
  • 1947: Fizicienii americani John Bardeen, Walter Brattain și William Shockley au conceput primul tranzistor.
  • 1948: În Japonia sunt executați opt criminali de război, printre care și fostul premier Hideiki Tojo.
  • 1963: Se încheie prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul „București”.
  • 1964: Un ciclon a afectat Ceylonul cauzând moartea a peste 2000 de persoane.
  • 1972: Un cutremur cu magnitudinea de 6,5 a lovit capitala Nicaraguei, Managua, omorând peste 10.000 de oameni.
  • 1972: Cei 16 supraviețuitori ai dezastrului zborului Andes sunt salvați după 73 de zile; ei au supraviețuit prin canibalism.
  • 1979: Trupele militare sovietice ocupă Kabul, capitala Afganistanului.
  • 1986: Dick Rutan și Jeana Yeager au terminat primul zbor în jurul lumii cu un avion numit Voyager, fără să-l realimenteze cu combustibil.
  • 1990: La Aeroportul Otopeni se dezvelește un monument din marmură neagră pe care sunt gravate numele celor care și–au pierdut viața în acest loc, în evenimentele din decembrie 1989.
  • 1990: Printr-un referendum, populația Sloveniei votează cu 88% pentru independența Iugoslaviei.
  • 1994: Adoptarea Legii privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).

Nașteri

  • 1173: Ludovic I de Bavaria (d. 1231)
  • 1544: Anna de Saxonia, Prințesă consort de Orania (d. 1577)
  • 1750: Frederic Augustus I de Saxonia (d. 1827)
  • 1777: Țarul Alexandru I al Rusiei (d. 1825)
  • 1790: Jean François Champollion, cunoscut orientalist francez; a descifrat, în 1822, hieroglifele, punând bazele egiptologiei moderne (d. 1832)
  • 1823: Alexandru Flechtenmacher, compozitor român (d. 1898)
  • 1864: Prințesa Zorka de Muntenegru (d. 1890)
  • 1884: Nicolae Malaxa, inginer și întreprinzător român (d. 1965)
  • 1895: Radu Korne, general român (d. 1949)
  • 1896: Giuseppe Tomasi di Lampedusa, scriitor italian (d. 1957)
  • 1909: Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria (d. 1991)
  • 1910: Maria Mercedes de Bourbon, mama regelui Juan Carlos al Spaniei (d. 2000)
  • 1916: Dino Risi, regizor italian de film (d. 2008)
  • 1918: Helmut Schmidt, cancelar al Germaniei
  • 1933: Akihito, împăratul Japoniei, al 125–lea descendent în linie directă de la primul împărat, Jimmu Tenno
  • 1936: Peter Hammer, matematician american născut în România (d. 2006)
  • 1943: Silvia Sommerlath, soția regelui Carl XVI Gustaf al Suediei, actualul monarh al Suediei
  • 1949: Adrian Belew, chitarist și interpret american
  • 1953: Maria Vladimirovna, Mare Ducesă a Rusiei, stră-strănepoata țarului Alexandru al II-lea al Rusiei
  • 1968: Manuel Rivera-Ortiz, fotograf american

Decese

  • 918: Conrad I al Germaniei (n. 890)
  • 1230: Berengaria de Navara (n. 1165)
  • 1619: Johann Sigismund, Elector de Brandenburg (n. 1572)
  • 1588: Henric I, Duce de Guise (n. 1550)
  • 1723: Filip al II-lea, Duce de Orléans, regent al Franței pentru Ludovic al XV-lea (n. 1674)
  • 1889: Jenő Ábel, scriitor, filolog și profesor universitar maghiar (n.1858)
  • 1903: Prințesa Leopoldine de Baden, prințesa consort de Hohenlohe-Langenburg (n. 1837)
  • 1953: Lavrenti Beria, politician și șef al Poliției sovietice (n. 1899)
  • 1982: Alexandru Apolzan, fotbalist român (n. 1927)
  • 1986: Eugenia Popovici, actriță română (n. 1914)
  • 2007: Oscar Peterson, pianist și compozitor de jazz canadian (n. 1925)
  • 2009: Robert L. Howard, colonel american, decorat cu Medalia de Onoare (n. 1939)
  • 2013: Mihail Kalașnikov, general rus, proiectant de arme de foc (n. 1919)

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments