DREPTURILE CONSUMATORILOR, IN DEZBATERE LA UNIVERSITATEA AUREL VLAICU DIN ARAD

by Florian Popa

Vineri a avut loc la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad un eveniment important care s-a bucurat de prezenţa secretarului de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Simona Man, şi de cea a directorului general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Paul Anghel. Conferința „Informarea Consumatorilor Europeni – Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului” de la UAV a stârnit un interes deosebit din partea cadrelor didactice ale UAV care au făcut scurte prezentări legate de tematica largă a conferinței: protecția consumatorului și importanța unei alimentații sigure pentru populație. De asemenea au participat directori și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate care au punctat pe parcursul conferinței câteva aspecte specifice legate de această temă.
Au susținut scurte alocuțiuni cadre didactice ale UAV: prof. univ. dr.Dorin Herlo, conf.dr Mihaela Gavrilă, conf.dr. ing. Dana Gina Radu precum și din partea DSP, dr. Dana Negru și directorul instituției dr. Cîrnațu Daniela. Discuțiile și provocările din partea invitaților au dinamizat conferința și au creat un schimb de replici constructiv între autorități și cadrele didactice care au evidențiat problemele din perspectiva consumatorului și nu au ezitat să ofere și soluții viabile.
„Am fost onorați la această conferință de prezența celor doi oficiali de la București, o conferință care a adus în discuție un subiect de larg interes pentru orice cetățean: protecția consumatorului. Ne bucurăm că avem în universitatea noastră o facultate, Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism şi Protecţia Mediului care are o specializare în domeniul Protecției Consumatorului ceea ce denotă interesul cadrelor didactice pentru acest domeniu atât de important pentru actuala societate de consum ”, a punctat rectorul UAV, Ramona Lile.

Facebook Comments