Drept la țintă: arădeanul Luca Joldea – argint european de juniori în proba de pistol liber! (FOTO)

by Sorin Haut

Performanță frumoasă realizată în această seară de pistolarul de la CSM Arad, Luca Joldea, medaliat cu argint european la Grand Prix-ul de juniori în proba de pistol liber, 50 de metri, din cadrul Campionatelor Europene de glonț de la Wroclaw (Polonia). Elevul lui Gheorghe Pop a acumulat 538 de puncte, tot atâtea câte a avut în final și medaliatul cu aur, polonezul Stanislaw Kozlowski, iar departajarea ne-o explică chiar antrenorul sportivului arădean: Polonezul a câștigat la muște cum spunem noi, acei decari centrali, mai pe înțelesul tuturor la două fire de ață! Cifra e bună, e cam nivelul la care mă așteptam, cu toate că se putea puțin mai bine, dar când reușești să urci pe podium nu putem fi decât foarte mulțumiți, amândoi. Este un imbold important pentru el, merita o astfel de performanță, pentru că a muncit mult și a crezut în propriile forțe, să nu uităm că are și bronz mondial de juniori în proba de dublu mixt, alături de Daria Haristiade. Luna viitoare, pe 25, va trage și la Mondialul de tir, tot la juniori, la aer comprimat și dublu mixt, alături de Daria”, ne-a declarat Gheorghe Pop.

Și-a făcut singur cadou de proximul majorat, din octombrie

Pe ultima treaptă a podiumului la Grand Prix-ul continental a urcat, la juniori, Daniel Vilcins, din Letonia, la mare distanță de primii doi clasați. Elev al Colegiului Economic, Luca Joldea și-a făcut un cadou excelent cu ocazia apropierii zilei sale de naștere, el împlinind în octombrie frumoasă vârstă de 18 ani. Iar Mondialele din Egipt ar putea fi cireașa pe tortul majoratului”! Vă reamintim că Luca Joldea, multiplu campion și medaliat, dar și recordmen național, a participat în primăvara acestui an și la Campionatele Europene de tir din Hamar, Norvegia. Pistolarul CSM-ului a tras în proba de aer comprimat a juniorilor, clasându-se pe locul 12, cu 565 de puncte.

 

 

 

 

 

Facebook Comments