DREPT LA REPLICA

by Cosmin Mihuta

Subsemnatul, dr. Moise Gabriel, cu dom în loc. Seleuș, nr.125, jud. Arad, prin avocat Trifa Corina pentru corecta informare a opiniei publice referitor la articolul din data de 25.08.2015 publicat de dvs. sub titlul de: ”LICITAȚIE URÂT MIROSITOARE LA DSV ARAD” și la articolul: “LICITAȚIA CU CÂNTEC DE LA DSV ARAD A FOST BLOCATĂ, PRINTR-O CONTESTAȚIE LA CNSC” publicat la data de 07.09.2015,

În temeiul dreptului la replică solicităm publicarea punctului nostru de vedere.

Nu sunt adevărate afirmațiile suspicioase cum că atribuirea circumscripției din Zărand s-a făcut în mod dubios. Nu este vorba de nici o favorizare a vreunui competitor pentru următoarele motive:

  1. Amânarea licitației din luna februarie a avut loc datorită greșelilor apărute caietul de sarcini. Din acest motiv au trebuit rectificate acele greșeli, ceea ce a determinat amânarea licitației,
  1. Nu a avut loc o schimbare peste noapte a comisiei de evaluare. Încă de la începutul înfințării acestei comisii, adică din luna aprilie 2015 când trebuia să aibă loc prima licitație, au fost numiți membri comisiei plus încă doi membri de rezervă pentru situația în care vreunul din titulari se află în imposibilitatea de a se prezenta la data desfășurării licitației. În aceste condiții la data de 10.07.2015, când a avut loc deschiderea ofertelor de licitație, două persoane din membri comisiei s-au aflat în concediu de odihnă, motiv pentru care au fost substituiți cu cei de rezervă.
  1. Solicitarea de clarificări a fost necesară deoarece prețul oferit de competitori trebuia justificat cu acte si calcule contabile pentru a se demonstra că se poate desfășura activitatea la prețul respectiv. Această măsură s-a impus tocmai datorită faptului că prețul era foarte bun. Câștigătorii au dovedit că pot face față unui asemenea preț.
  1. Pe de altă parte Cabinetul Medical Veterinar Stoica nu a îndeplinit nici condiția de experiență prevăzută în caietul de sarcini, neavând numărul minim de luni de activitate în acest domeniu.
Facebook Comments