Un procuror suedez a decis că drapelul organizației Stat Islamic (SI) nu constituie discurs bazat pe ură și în aceste condiții este legal în Suedia, potrivit legislației în vigoare, relatează luni site-ul de știri thelocal.se.
Procuroarea Gisela Sjövall a anunțat săptămâna trecută că nu va pune sub acuzare un tânăr de 23 de ani care a postat steagul negru al SI pe pagina sa de Facebook, în luna iunie.
Poliția din Laholm, un port din sud-vestul Suediei, lansase o anchetă penală referitoare la tânărul originar din Siria, sub suspiciunea de „discurs bazat pe ură”.
Sjövall a explicat că, în timp ce zvastica a ajuns ca în prezent să simbolizeze ura față de evrei, nu se poate spune același lucru despre drapelul SI.
”Până acum nu am ajuns în acel punct. Lucrurile s-ar putea însă schimba în zece ani”, a declarat ea pentru cotidianul Hallandsposten.
Conform legislației suedeze privind discursul bazat pe ură, pentru ca o imagine sau o declarație să reprezinte ‘incitare la ură’ este nevoie ca ea să amenințe sau să discrediteze persoane din cauza rasei, originii naționale sau etnice, credinței religioase sau orientării sexuale.
”Dacă ar fi existat ceva în text (postat alături de drapel) cu formulări mai specifice despre anumite grupuri, de exemplu homosexuali, atunci decizia ar fi putut fi diferită. Pentru mine, nu există niciun dubiu legat de hotărârea de a nu pune sub acuzare”, a subliniat Gisela Sjövall.
Atunci când a fost anchetat, în luna iunie, tânărul de origine siriană a declarat poliției că în realitate nu sprijină gruparea Stat Islamic. ”El a susținut că nu este vorba despre un drapel al SI, ci de un simbol care este folosit de sute de ani, înainte de a fi utilizat impropriu de SI’, a explicat avocatul Björn Nilsson pentru ziarul Hallandsposten.
Sursa: agepres.ro