Două zile de teste antigen şi eliberare de brăţări pentru UTA – Rapid. SOLD OUT, ca şi făcut!

by Sorin Haut

Clubul UTA a anunţat care este şi programul rezervat testelor antigen rapide şi a eliberării de brăţări, pentru meciul cu Rapid Bucureşti – din etapa a opta a Ligii 1, programat vineri, 10 septembrie, de la ora 21, pe stadionul „Francisc Neuman”. Astfel, joi, 9 septembrie, între orele 16 şi 20 şi vineri, 10 septembrie, între orele 11 şi 20, vor fi eliberate brăţări pentru toţi posesorii de bilete şi abonamente, fără acestea accesul pe stadion fiind interzis. De asemenea, tot după acelaşi program, vor fi efectuate teste antigen la preţul de 20 de lei/persoană, pentru cei nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală în ultimele şase luni. Minorii nu au nevoie de test sau dovadă de vaccinare, iar brăţara în cazul lor este opţională. Având în vedere contextul actual şi pentru a evita aglomeraţia, oficialii clubului arădean recomandă ridicarea brăţărilor în cursul zilelor de joi sau vineri, până la ora 15. Vă reamintim că de astăzi, ora 16, începe goana după bilete, atât cele de la stadion cât şi cele online urmând să treacă probabil ca pâinea caldă, clubul UTA anunţând programul de vânzare.

Începe nebunia pe bilete: şanse mari să fie SOLD OUT încă de astăzi!

Practic, au mai rămas disponibile ceva mai mult de 3.000 de bilete pentru derby-ul UTA – Rapid, asta în condiţiile în care peste 3.000 de locuri sunt rezervate abonaţilor, iar aproximativ 2.000 de bilete au fost vândute deja la pachet cu cele pentru amicalul cu Kolubara. Va fi cu siguranţă din nou SOLD OUT, al treilea al sezonului pentru UTA! Biletele se vând la stadion, astăzi între orele 16 şi 19, iar dacă vor mai rămâne disponibile, miercuri şi joi tot între aceleaşi ore sau vineri, între orele 16 şi 20. Vânzarea online începe tot azi, ora 16. Un bilet la peluză costă 30 de lei, unul la tribuna a II-a 45 de lei, iar la tribuna I 60 de lei. (foto: UTA Arad, facebook)

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate