Instalația de oxigen de la Spitalul din Târgu Cărbunești s-a stricat, vineri dimineață, iar pacienții sunt ventilați manual în ambulanțe. Autoritățile au activat codul roșu. Prefectul județului Gorj, Marcel Iacobescu, a declarat la Digi24 că cel mai probabil situația a fost provocată de suprasolicitarea instalației. Ministerul Sănătății a informat că doi pacienți au murit și că se analizează circumstanțele producerii acestor decese.
A fost deschis dosar penal în acest caz. Polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru ucidere din culpă, după decesul a două femei care erau internate în spitalul din Târgu Cărbunești.
Potrivit unor informații Digi24, instalația funcționa, dar nu a fost alimentată. Astfel, stocatorul de oxigen nu s-ar fi defectat, ci ar fi rămas fără oxigen. Cei care au sesizat problema au fost inspectorii DSP Gorj care vineri dimineață au ajuns la Târgu Cărbunești, potrivit surselor citate. Inspectorii au constatat că nu mai este oxigen pe aparate, cum ar fi fost în mod normal. Personalul nu observase problema, așa că inspectorii DSP au informat personalul și managerul.
„Colegii m-au sunat că în secție că nu mai e alimentare cu oxigen”, a declarat managerul spitalului.
Pacientele erau internate de câteva zile în spital, a spus managerul.