La Camera Deputaților a fost depus un proiect legislativ de modificare și completare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care, timp de 10 ani de la data intrării în vigoare a noilor reglementări, celor 43 de comune devenite oraș în urmă cu 12 ani li se va putea aplica, la modul de calcul al impozitului / taxei pe teren, coeficientul de corecție și nivelurile impozitului / taxei corespunzătoare unităților administrativ — teritoriale din mediul rural.
Printre orașele vizate de această modificare legislativă sunt și două din județul Arad, care în urmă cu 12 ani s-au aveau statu de comună. Este vorba despre orașele Pecica și Sântana.
Demersul răspunde solicitărilor repetate ale cetățenilor și reprezentanților comunităților locale cărora statutul de oraș le-a adus doar creșterea semnificativă a valorii taxelor și impozitelor locale, fără a le oferi însă și confortul, oportunitățile de dezvoltare și investițiile edilitare caracteristice așezărilor urbane. Mai mult decât atât, noul statut a pus Autoritățile locale în imposibilitatea de a mai beneficia de programele de modernizare dedicate mediului rural, iar competiția cu marile orașe pentru accesarea fondurilor necesare realizării proiectelor de dezvoltare urma să fie pierdută din start. De asemenea, potențialul financiar al orașelor mici nu poate să înregistreze influențe pozitive, în condițiile în care colectarea taxelor și impozitelor la bugetul local începe să fie afectată de refuzul tot mai constant al locuitorilor de a-și achita dările, pe motiv că valoarea mai mare a acestora este singurul aspect ce face diferența în plan real între urbea ai cărei cetățeni sunt și localitățile învecinate.