Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat două femei din Sri Lanka, încercând să iasă din România, folosindu-se de documente de călătorie srilankeze şi permise de şedere italiene ce aparțineau altor persoane.
În data de 26.06.2018, la ora 02.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasagere într-un tren internaţional, două persoane de sex feminin, care s-au legitimat cu paşapoarte emise de autoritățile din Sri Lanka şi permise de şedere italiene.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele prezente în punct nu corespund la fizionomie cu cele din fotografiile aplicate în documentele prezentate la control, motiv pentru care au fost duse la sediul poliției de frontieră pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cele două femei sunt din Sri Lanka, K. M. și N.C., în vârstă de 43 ani, respectiv 46 de ani, care au intrat legal în România, în baza paşapoartelor personale şi a unor vize valabile.
Femeile au declarat că au recurs la această metodă pentru că nu dețineau documente care să le permită să călătorească în Spaţiul Schengen. Totodată, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că acestea doreau să ajungă în Italia, iar documentele prezentate au fost obținute de la un bărbat a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 8.000 de euro.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi le-au întocmit acestora acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.