Având o vară fierbinte în plan european, reprezentativele de junioare ale României au şi început campaniile de pregătire, naţionala U16 urmând să evolueze în Franţa, în perioada 4-12 august, pe prima scenă europeană, în vreme ce naţionala U18 va participa la Europenele din Irlanda, în perioada 4-13 august, anunţă site-ul oficial al Federaţiei Române de Baschet.
Cadetele pregătite de Mădălin Piperea şi Romela Cristea sunt în pregătire la Alexandria. Naţionala sub 16 ani, singura reprezentativă a baschetului juvenil românesc care va evolua în acest an pe prima scenă europeană, o are în componenţa lotului lărgit şi pe Ana Glisici, jucătoare de la LPS Arad. Naţionala U16 va disputa la începutul lui iulie câteva meciuri amicale în Polonia, iar în perioada 20-24 iulie va susţine un turneu internaţional, la Târgovişte. Tricolorele mici vor evolua la Europene în cadrul Grupei C, alături de selecţionatele similare ale Serbiei, Italiei şi Ungariei.
O altă arădeancă, Denisa Vaţi, e în lotul naţionalei U18, de junioare – antrenori Cătălin Tănase şi Larisa Toma, care se pregăteşte în aceste zile la Cheile Grădiştei. Urmează, în iulie, pregătire la Oradea şi o serie de meciuri de pregătire în Slovacia, după care un ultim stagiu, la Târgovişte. Plecarea spre turneul final, de la Dublin, e programată la începutul lunii august. Reprezentativa U18 a României face parte din Grupa C, alături de Olanda, Israel, Norvegia, Georgia şi Elveţia.