Consiliul Județean Arad intenționează să investească 6,5 milioane de euro în dotări moderne la Spitalul Clinic Județean de Urgență! Sunt vizate secțiile: Cardiologie, Infecțioase, UPU și Ambulatorul spitalului! Fondurile sunt prevăzute în programe europene pe care le accesează Consiliul Județean!
Cu aceste investiții, suma alocată de Consiliul Județean Spitalului Clinic Județean de Urgență, din resurse proprii și din fonduri europene, ajunge la 27,5 milioane de euro!
„După cum știți, Consiliul Județean Arad este singurul din România care, din banii săi, a construit un spital nou. Anul acesta am cumpărat un RMN modern, deși Ministerul Sănătății ne-a retras finanțarea, care va ajuta la depistarea precoce a cancerului. Am inaugurat centrul de screening mamar pe Strada Cocorilor, împreună cu Spitalul și cu Universitatea. Sunt investiții foarte importante în domeniul sănătății publice arădene, abandonat, după cum știți, de Guvern. Din anul 2010, de la predarea Spitatului Județean către Consiliul Județean, guvernul nu a mai alocat bani nici pentru clădiri, nici pentru echipamentele spitalului din Arad, decât cel mult mărunțiș”, a anunțat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi.
Consiliul Județean Arad a primit finanțare prin PNDL pentru un spital nou de Psihiatrie la Căpâlnaș și pentru o secție de Oncologie. Valoarea celor două proiecte este de 44 de milioane de lei. Dar până le construim și le amenajăm pe acelea, întregul nostru efort se concentrează pe dotarea cu aparatură a Spitalului Clinic Județean de Urgență.
Prin Programul de Cooperare Transfrontalieră INTERREG VA România – Ungaria, proiecte strategice (proiecte flagship), Consiliul Județean Bekes, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, va depune un proiect strategic în domeniul sănătății. Conform principiului distribuirii echitabile a finanțării, județului Arad îi revin 1.000.000 euro. Din această sumă se va moderniza și dota secția Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 Axa prioritară 8, Operațiunea B – Unități de primire urgențe, Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 1.500.000 euro. Proiectul cuprinde lucrări de modernizare / extindere și dotare cu echipamente medicale: se va extinde clădirea UPU și se vor achiziționa un computer tomograf (CT), un aparat de radiologie digitală și un ecograf cu aplicaţii cardio.
„În prezent, pe baza referatului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad se derulează achiziția de servicii de proiectare pentru realizare Studiu de fezabilitate extindere UPU etapa II”, a declarat Gabriela Chiricheu, director executiv al Direcției Programe din Consiliul Județean.
Consiliul Județean aplică în alte două programe de finanțare care permit modernizarea și dotarea spitalului județean, cu proiecte în valoare 4 milioane de euro în dotări. Este vorba de:
*Programul Operațional Regional 2014 – 2020 Axa prioritară 8, Operațiunea – Ambulatorii spitale județene
În cadrul acestei axe proiectul trebuie să cuprindă obligatoriu pentru a fi finanțat: lucrări de modernizare / extindere și dotare cu echipamente medicale exclusiv a cabinetelor din structura ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad (conform Ordinului ministrului sănătății pentru aprobarea structurii Spitalului).
*Programul de Cooperare Transfrontalieră INTERREG VA România – Ungaria, apel deschis. În cadrul acestui proiect se va moderniza și dota secția Infecțioase a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
„Cu aceste investiții, suma alocată de Consiliul Județean Spitalului Clinic Județean de Urgență, din resurse proprii și din fonduri europene, ajunge la 27,5 milioane de euro! Este una dintre cele mai semnificative sume alocate de un Consiliu Județean din România sănătății publice! Așa cum am spus, ne dorim un Arad puternic, cu arădeni respectați și sănătoși”, a declarat Iustin Cionca.
La conferința de presă de la Consiliul Județean, a participat și managerul interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Carmen Lucuța, care a subliniat efortul financiar al CJ Arad și strategia instituției în domeniul sănătății publice.