DOSARUL PRIVIND NEREGULILE DE LA SECȚIA DE ARȘI A AJUNS LA DNA

by Dana B.

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 a trimis la DNA dosarul privind neregulile descoperite de Corpul de control al ministrului Sănătății la Secția de Arși a Spitalului Floreasca.

Inițial, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 au dispus, în luna mai, începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, însă și-au declinat apoi competența în favoarea DNA.

Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări a Guvernului, după ce Corpul de control al ministrului Sănătății a descoperit mai multe nereguli în funcționarea Unității de îngrijire a arșilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

„În urma controlului, au fost dispuse următoarele: informarea Curții de Conturi a României pentru deficiențele consemnate în raportul de control; sesizarea ANAP pentru posibile nerespectări ale prevederilor legale referitoare la întocmirea documentației de atribuire a contractului de achiziție aparatură medicală pentru Unitatea de îngrijire a arșilor gravi și sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București, pentru posibile fapte de natură penală, având în vedere întocmirea nereală a procesului verbal de punere în funcțiune a Barocamerei și plata contravalorii acesteia către furnizorul SC Gemedica SRL”, preciza pe 25 mai Guvernul.

Conform Executivului, în urma informațiilor contradictorii furnizate de conducerea Spitalului de Urgență Floreasca în ultimele șase luni și la solicitarea Corpului de control al premierului, Corpul de control al ministrului Sănătății a efectuat, în perioada 26 — 29 aprilie, o verificare la nivelul acestei unități medicale.

„Concluziile acestui control sunt că Unitatea de îngrijire a arșilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgență (Floreasca) nu este încă funcțională, în ciuda celor declarate de conducerile anterioare ale spitalului și a inaugurărilor oficiale efectuate în ultimele luni”, mai spunea Guvernul.

Astfel, cu ocazia vizitei efectuate în timpul controlului la Unitatea de îngrijire a arșilor gravi, în prezența managerului spitalului, comisia de control a constatat că personalul medical angajat nu era prezent în totalitate, unii dintre salariați fiind angajați în activitatea altor secții (chirurgie plastică, ATI) și că nu era prevăzută o evacuare în caz de incendiu.

De asemenea, comisia de control a constatat că lipsesc procedurile de acces în cazul pacientului ars grav, precum și procedurile și protocoalele de tratament.

Comisia a mai constatat că sala de operație a Unității de îngrijire a arșilor gravi este complet dotată și funcțională, că barocamera nu este montată, nefiind funcțională, în timp ce instalația de aer condiționat nu funcționează corespunzător, neexistând o temperatură ambientală optimă pentru tratarea unui pacient ars grav.

Totodată, s-a constatat că rezervele de un pat, în număr de șase, sunt dotate corespunzător unei bune funcționări a unității, dar nu au fost folosite până la data controlului pentru internarea și tratarea pacienților arși. Saloanele din afara Unității de îngrijire a arșilor gravi erau folosite ca depozite pentru diferite materiale medicale, drept pentru care s-a dispus de către managerul spitalului, la solicitarea comisiei de control, inventarierea acestora, crearea plusurilor de inventar în condiții legale și depozitarea lor în magazia unității sanitare.

Din verificarea efectuată de către comisia de control privind funcționarea aparaturii medicale, s-a constatat că Barocamera nu este funcțională și nici instalată, cu toate că exista proces verbal de recepție a acesteia și proces verbal de punere în funcțiune și de instruire a personalului medical pentru utilizarea aparaturii. În plus, barocamera a fost deja achitată, pe baza presupusei puneri în funcțiune, preciza Executivul.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate