Ministrul Justiției a declarat, joi dimineață, că România și-a îndeplinit toate obligațiile în ceea ce privește procedurile de extrădare ale lui Sebastian Ghiță din Serbia, iar acum rămâne ca autoritățile sârbe să evalueze dosarul de extrădare. Tudorel Toader a explicat că dosarul are 475 de pagini și a fost tradus la timp cu „un efort susținut” și înregistrat miercuri la Ministerului Justiției din Serbia.
De asemenea, referitor la faptul că Ministerul a trimis o solicitare de prelungire a termenului până la care se puteau trimite documentele pentru extrădare, Tudorel Toader a explicat că a fost o măsură de precauție.
„Este o procedură uzuală. Este un articol 16 din tratat care prevede posibilitatea prelungirii de 18 la 40 de zile în ideea de a preveni posibilitatea ieșirii din termen și eliberarea celor aflați în situația respectivă. A fost o măsură de precauție pe care am trimis-o cu mult în urmă. Am trimis întreaga documentație la Ministerul Justiției din Serbia. Are 475 de pagini. A fost tradusă în timp cu un efort foarte susținut și a fost înregistrată la Ministerul Justiției din Serbia. De ieri de la 13.30, Ministerul Justiției din România și-a îndeplinit obligațiile”, a spus ministrul.
Miercuri, judecătorii din Serbia au anunțat că, la solicitarea Ministerului de Justiție din România, au extins termenul până la care Guvernul României poate trimite documentele prin care solicită extrădarea lui Sebastian Ghiță la 40 de zile. În mod normal, Ministrul de Justiție trebuia să trimită aceste documente în 18 zile de la momentul în care omul de afaceri român a fost prins la Belgrad.
De îndată ce documentele au ajuns în Serbia, acestea vor fi evaluate de magistrații sârbi pentru a vedea dacă întrunesc toate criteriile pentru extrădare. În tot acest timp, Sebastian Ghiță va rămâne în arest preventiv, situație care poate fi prelungită până la un an, conform legislației din țara vecină.
Sebastian Ghiţă a fost prins în urmă cu două săptămâni în Belgrad, la aproape patru luni după ce a reuşit să scape de filajul poliţiştilor. Din decembrie anul trecut, când a dispărut la finalul unei recepţii a Serviciului Român de Informaţii (SRI), prezenţa lui Sebastian Ghiţă ar fi fost semnalată în Bulgaria, Turcia, Grecia, Muntenegru, Croația, Ungaria, Austria, Franța şi Italia. Un adevărat tur de forţă pentru Sebastian Ghiţă, dacă ne gândim că pe numele său existau două mandate internaţionale de arestare, iar semnalmentele sale figurau în toate bazele de date ale poliţiilor europene.
A reuşit să treacă neobservat pentru că s-a folosit de documente false şi şi-a schimbat înfăţişarea. Pe site-ul Europol este încă în top 10 cei mai căutaţi infractori. Este singurul căutat pentru corupţie.
Fostul deputat şi-ar fi angajat un avocat sârb, unul care ar putea să boicoteze demersurile României speculând posibilele lacune din legislaţia sârbă.
Sursa: digi24.ro