Dosare penale pentru mai mulți arădeni prinși băuți la volan

by Florian Popa

La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 52 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu, din municipiu. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 1,19 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Sub influența alcoolului la volan au mai fost depistați: un bărbat de 31 de ani, din Pilu (0,58 mg./l. alcool pur în aerul expirat) și un bărbat de 45 de ani, din Sântana (0,56 mg./l. alcool pur în aerul expirat).
În toate cazurile a fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, toți cei în cauză fiind cercetați penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Facebook Comments