În cursul zilei de ieri, poliţiştii au depistat în trafic mai multe persoane, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism pe raza municipiului, având o alcoolemie de 0,76 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, în cauză s-a dispus recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, pe raza municipiului a mai fost depistat în trafic un alt bărbat, tot de 39 de ani, care a condus un autoturism radiat din circulaţie de autorităţile belgiene, iar pe raza localităţii Şimand a fost depistat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism având numărul de înmatriculare provizoriu cu valabilitatea expirată din data de 2 septembrie a.c.
Şi pe raza localităţii Dieci, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat, de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a deţine permis de conducere.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.