Aproximativ 25.000 de litri de motorină s-au scurs după ce un tren de marfă a deraiat, marţi, în municipiul Arad iar două vagoane-cisternă s-au răsturnat, Garda de Mediu urmând să depună o sesizare penală pentru poluare. Reprezentanţii Gărzii de Mediu Arad au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că operatorul privat al trenului este invitat la sediu pentru încheierea actului de control, iar ulterior instituţia va depune sesizare penală conform articolului 98 din OUG 195/2005 privind protecţia mediului.
Instituţia a precizat că dintr-o cisternă răsturnată s-au scurs pe pământ, lângă calea ferată, aproximativ 25.000 de litri de motorină. Pompierii arădeni au acţionat, marţi, timp de câteva ore pentru a preveni izbucnirea unui incendiu după ce dintr-un vagon-cisternă răsturnat s-a scurs motorină. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad precizase că trenul deraiat era compus din 26 de vagoane, iar două vagoane-cisternă s-au răsturnat.
Incidentul a avut loc la limita dintre cartierele Subcetate şi Aradul Nou, din municipiul Arad, la scurt timp după ce trenul plecase din staţia Aradul Nou spre Gara Centrală a oraşului.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat că trenul circula pe relaţia Drobeta Turnu Severin – Arad, iar în urma incidentului traficul feroviar din zonă a fost afectat. S-a asigurat transbordarea cu mijloace auto, pe relaţia Şag – Arad, a călătorilor din toate trenurile care erau programate să treacă prin zonă.
Dosar penal după ce un tren a deraiat în Arad. 25.000 de litri de motorină s-au scurs din vagoanele-cisternă
Facebook Comments