”Bugetul României nu a fost încă adoptat, pot fi încă puse în discuţie priorităţile bugetare. În primul rând, un procent mai mare din PIB ar trebui alocat investiţiilor publice de calitate, cu efecte de multiplicare ridicate. Nu mai putem sacrifica investiţiile, singurele care pot da sustenabilitate creşterii economice! În al doilea rând, educaţia şi cercetarea sunt domenii care trebuie să primească un procent mai consistent din PIB. Nu putem spera la dezvoltare, lăsând permanent la coada listei de prioritaţi aceste domenii vitale. Descentralizare financiară reală ar trebui să fie avută în vedere de către guvern la construcţia bugetului. Problema descentralizării autentice a României, prin care fiecare regiune să-și gândească și să pună în practică propriile politici locale, economice și financiare ar putea deveni cheia dezvoltării autentice și durabile a societății românești. Pentru ca procesul regionalizării României să reușească, pe criterii de descentralizare a deciziilor economice și financiare, ar fi însă esențial ca principalii actori politici ai ţării să se implice cu profesionalism şi determinare în susținerea sa. Observăm cât de mult a avut de suferit Aradul de pe urma unor decizii nedrepte ale guvernului. În pofida faptului că de zeci de ani această zonă a țării oferă bugetului de stat, sume dintre cele mai mari strânse din taxele și impozitele plătite de localnici, suntem trecuţi cu vederea când este vorba să primim la rândul nostru ceea ce ni se cuvine, alţii ajungând să beneficieze în mod clientelar de munca noastră. Banii produşi şi încasați local e cinstit să fie distribuiți de sus în jos, de la centru spre periferie? E ok să luăm de la cei ce muncesc mai mult şi mai eficient şi să dăm celor ce muncesc mai puţin şi prost? E de ajuns să privim la cifrele oficiale privitoare la repartizarea banilor de către guvernul, ca să vedem că alţii beneficiază de munca noastră, a arădenilor. Cât vom mai suporta subvenționarea județelor sărace de către cele bogate, prin intermediul statului paternalist ? De aceea , trebuie să avem în vedere următoarele principii pe baza cărora ar trebui construit bugetul: profesionalim, predictibilitate şi transparenţă, eliminarea discreţionarului politic. Pentru a stopa tratamentul discreţionar prin care guvernul trimite înapoi bugetului local sume din cotele defalcate pe impozitul pe venit și din TVA, este nevoie de reglementări clare, care să elimine arbitrariul politic. Aceste reglementări clare trebuie să ofere predictibilitate, algoritm clar de repartizare a acestor sume. Nu putem accepta să se ia de la cei ce muncesc mai mult și mai eficient și să dăm celor ce muncesc mai putin și prost! La momentul construcţiei bugetului pe 2019, transmit Guvernului un mesaj ferm: banii arădenilor trebuie să rămână în Arad!”, a declarat Dorin Stanca, vicepreşedinte PNL Municipiul Arad.
Dorin Stanca(PNL): „În 2019 banii arădenilor trebuie să rămână în Arad!”
Facebook Comments
previous post